
Supracontractarea programelor de investiții cu fonduri europene este unul dintre principalele motive pentru care anumite mari proiecte așteptate de români întârzie să înceapă. Mecanismul este considerat de premierul României, Ilie Bolojan, „una din erorile pe care le-am făcut în acești ani”.
Este și cazul drumului expres Arad – Oradea. Pentru acest drum, deși etapa achiziției lucrărilor de construcții s-a încheiat, emiterea ordinului de începere a lucrărilor a fost amânată până la cel puțin 1 ianuarie 2027.
„Trebuie să fim corecți cu românii și cu cetățenii din această parte de țară. Una din erorile pe care le-am făcut în acești ani a fost supracontractarea lucrărilor de construcții și de investiții. La Ministerul Transporturilor am avut inițial un PNRR alocat de 7,4 miliarde euro și am constatat, am semnat contracte de peste 19 miliarde de euro. După care, în baza evaluării, n-au mai rămas 7,4 miliarde, au rămas 5,5. Am supracontractat în general pe toate axele, transporturi, rețele de apă și canalizare, avem 300% supracontractare”, a declarat premierul.
Însă când se ajunge la o astfel de supracontractare, statul trebuie să gestioneze altfel proiectele, spune prim-ministrul: „E simplu să le semnezi, dar e mai greu după aceea să le finanțezi, să le explici constructorilor de ce nu ai bani să le plătești și lucrările băltesc. Ei nu pot să se organizeze cum trebuie, fiindcă nu-și încasează banii”.
Între timp, inflația și ajustările funcționează, prețurile cresc foarte mult. Gestionarea acestui volum mare de proiecte a devenit una din dificultățile majore pentru Guvern.
Cine oferteaza pentru lucrari rutiere de peste 18 mil euro
Ilie Bolojan a explicat că așa a ajuns Guvernul să recugă la amânarea anumitor proiecte, cu scopul de a evita pierderea fondurilor europene nerambursabile: ”tot ce era început deja și cu lucrările în șantier, tot ce ținea de PNRR a trebuit prioritizat ca să nu pierdem banii. Aceasta a fost prioritatea numărul 1. Ce nu a fost în PNRR și pentru care deci nu aveam bani, am dat ordinele de începere cu o anumită întârziere care este calculată funcție de posibilitățile bugetului”.
Acesta este motivul pentru care ordinul de începere pentru drumul expres Arad-Oradea, deși ar fi putut fi dat în vara anului trecut, s-a dat după doi ani, și încă sunt proiecte care se află în această situație.
„Trebuia să avem o regulă că tot ce nu este început se înceapă cu o anumită întârziere, în așa fel încât atunci când încep lucrările constructorii să aibă garanția că au finanțare asigurată și că pot lucra într-o formulă organizată. Altfel ne batem joc de oameni, de constructori și de autorități. Sunt multe șantiere unde oamenii se întreabă pe bună dreptate de ce nu se lucrează. Înafară de incapacitatea administrativă, în afară de constructori slabi, nu se lucrează în multe locuri pentru că nu vine finanțarea. Și asta trebuie să evităm în anii următori. Acesta este motivul pentru care și în cazul acestui drum și în cazul altor proiecte a trebuit să începem cu întârziere”, a conchis premierul.
În ianuarie anul acesta a fost semnat contractul de execuție pentru ultimul dintre cele trei loturi ale Drumului Expres Arad – Oradea (120,47 km), și anume pentru Lotul 3 de 47 km.
Acest nou drum de mare viteză este compus din:
– Lotul 1 (33,7 km), la care se adaugă drumul de legătură la DN 79 – Salonta (5,3 km). Contract semnat în data de 28 mai 2025.
– Lotul 2 (39,7 km), la care se adaugă drumul de legătură până la granița cu Ungaria (10 km). Contract semnat în data de 23 septembrie 2025.
– Lotul 3 (47,07 km), la care se adaugă drumul de legătură cu zona industrială Arad Vest (2,9 km). Contract semnat astăzi, 29 ianuarie 2026.

