Proprietarii Vitan Center intentioneaza sa dezvolte un proiect rezidential pe aproape 1.000 mp in zona Pietei 1 Mai, pe strada Alexandru Campeanu. Achizitia terenului a fost intermediata de Crosspoint Real Estate, care va fisi agent exclusiv la vanzare.
Cererea este in continua crestere pentru apartamente noi in zona si oferta limitata pe acest segment, sustin agentii de la Crosspoint.
Noul proiect, cu un numar de pana la 50 de locuinte, va fi demarat in perioada imediat urmatoare, urmand sa fie finalizat in cursul anului 2017.
Locatia propusa pentru viitoarea dezvoltare rezidentiala este apropiera Pietei 1 Mai, zona Piata Victoriei, Parcul Kiseleff si are acces la numeroase facilitati de retail si mijloace de transport in comun.
“Zonele centrale sunt foarte dezirabile de catre un anumit segment de public iar atat oferta de terenuri pretabile pentru constructii rezidentiale cat si, in consecinta, oferta de apartamente noi, este relativ limitata.
Desi in ultima perioada au aparut dezvoltari noi in centrul Bucurestiului, nu toate au corelat specificul constructiei cu profilul publicului cumparator, cu obiceiurile sale de consum, stilul de viata si bugetul. De aceea, in acest moment in centru exista proiecte foarte bine absorbite de piata si proiecte care in continuare nu reusesc sa atraga cumparatori.
Proiectele care se disting conceptual, oferind in acelasi timp un raport corect pret/ calitate castiga net in fata clientilor din ce in ce mai informati si mai atenti la optiunile lor de investitie,” declara Mihai Dumitrescu, Managing Partner, Crosspoint Real Estate.

