Oferte locuri de munca top

Investiţiile în proprietăţi industriale au crescut de şapte ori

Prologis Park Budapest-Gyal (1)Volumul investiţional în proprietăţi industriale din România a fost de şapte ori mai mare în primele opt luni ale anului 2015 în comparaţie cu acelaşi interval al anului precedent, atingând valoarea de 260,6 milioane de euro, potrivit ultimului raport CBRE.

Investitorii din Republica Cehă şi SUA au dominat piaţa de investiţii industriale românesti în 2015. De subliniat că numai investitorii străini au contribuit la totalul investiţiilor în acest an.

Tranzacţiile majore curente îi sunt atribuite dezvoltatorului/investitorului CTP Invest care a achiziţionat parcul industrial ProLogis Park Bucharest şi, de asemenea, parcul industrial Bucharest West ambele aflate în zona de Vest a Bucureştiului.

După aceste două tranzacţii doar anunţate şi încă neînchise oficial, CTP Invest devine principalul actor pe piaţa românească, cu mai mult de 350.000 mp din totalul spaţiilor industriale şi logistice.

Dana Bordei, managerul departamentului Industrial a declarat: „Actualii chiriaşi sunt şi ei influentaţi de mişcările din acest sector. Pe măsură ce pieţele «tradiţionale», cum ar fi Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara au un numar din ce în ce mai limitat de spaţii industriale disponibile, noi hub-uri apar pe hartă, cum ar fi Iaşi, Deva şi Târgu Mureş. Având cererea în creştere şi dezvoltatori interesaţi să înceapă constructii speculative şi/sau proiecte personalizate de partea lor, investitorii vor urma exemplul şi vor continua să alimenteze piaţa de investiţii pentru acestor sector.”

Atenţia dezvoltatorilor se va orienta tot spre proprietăţi atractive din punctul de vedere al investiţiei, localizate în zone strategice cu un mix de chiriaşi bun şi cu teren aferent pentru viitoare extinderi.

Perspectivele pieţei de investiţii rămân favorabile pe fondul cererii din ce în ce mai mari din partea clienţilor şi a scăderii ratei de neocupare, cumulate cu randamentele invesţionale care rămân printre cele mai ridicate din Europa. În prezent, mai mulţi investitori străini iau în calcul intrarea pe piaţa locală astfel că ne aşteptăm să mai vedem cel puţin o tranzacţie majoră. Cu doar câteva active generatoare de venituri aflate la vanzare, ne așteptăm ca atentia sa se concentreze asupra achiziţiei de active cu potenţial de dezvoltare pentru logistica sau producţie.

Gijs Klomp, managerul departamentului Capital Markets a menţionat: „Sectorul industrial european trece printr-un proces de consolidare, cu jucători, care fie asimiliează jucători mai mici şi / sau active individuale, în scopul obţinerii unei poziţii dominante pe piață sau chiar ieșirea din piețele unde nu pot obţine o masa critica. Toate acestea au condus la o compresie semnificativă a randamentului investiţional în piețe precum Polonia şi Republica Cehă. România, care rămâne una dintre pieţele cel mai puţin concentrate din regiune, nici un jucător neavând o cotă de piaţă de peste 10%, şi, de asemenea una dintre cele mai ieftine piețe, a devenit atractiva pentru acei actori care doresc să-şi extindă portofoliile la nivel regional sau european. România a devenit atractivă şi datorită unor îmbunătăţiri semnificative în sectorul de producţie cât şi în cel de vânzare cu amănuntul aflat în creştere rapidă, toate acestea ducând la creşterea cererii pentru spaţii industriale.”

 


Etichete:
Sus