Solplanet x AeroFix

Primăria Iaşi renunţă la un proiect ANL de peste 1000 de locuinţe

RO_IS_Iasi_city_hall_1Un teren de trei hectare din Iaşi zona Copou, evaluat la aproximativ 10 milioane de euro, va fi repus în proprietatea Ministerului Apărării Naţionale după mai mult de patru ani de când a fost cedat administraţiei locale.

“Conform unui vechi proiect al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului acolo s-ar fi putut construi 1000 de locuinţe prin ANL, din care jumătate trebuiau alocate tinerilor ce se găsesc pe lista de aşteptare a DAPPP Iaşi iar celelalte 500 de apartamente urmau să fie repartizate cadrelor militare “, se arată în textul interpelării semnate de deputatul Viorel Blăjuţ.

După o corespondenţă de aproximativ un an între Ministerul Apărării Naţionale şi Primărie, timp în care Ministerul a solicitat stabilirea unor termene clare pentru demararea proiectului, Primăria a transmis MAPN  “Hotărârea Consiliului Local nr. 96/2015 prin care aprobă transmiterea imobilului către Ministerul Apărării Naţionale.”

Astfel oficialii MAPN anunţau la începutul lui aprilie că în perioada următoare va avea loc procedura de predare primire a imobilului.

Sus