Oferte locuri de munca top

Arcon: Uşoara dezmorţire a pieţei se resimte în cifra de afaceri

arcon1Producătorul de termo-hidroizolaţii Arcon şi-a majorat cu 23 de procente cifra de afaceri în primele două luni ale acestui an, faţă de perioada similară a anului trecut. Aceasta ca urmare a unei uşoare dezmorţiri a pieţei.
Ioan Ţiţeiu, director general al Grupului Arcon, a precizat: „Manifestăm un optimism rezervat şi credem că trendul ascendent nu poate fi menţinut fără investiţii directe în economie din partea statului sau prin programe de stimulare a investiţiilor private. Varianta îmbunătăţită a programului Prima Casă ar putea avea efecte pozitive asupra economiei în general şi asupra sectorului construcţiilor în particular.”
Grupul Arcon a realizat anul trecut o cifră de afaceri totală de 35,5 milioane de euro, din care export peste 4 milioane de euro şi un profit brut de 1,25 milioane de euro.
Anul trecut Arcon a vândut 900.000 mp de termosistem pe fondul uneicreşteri a pieţei de termoizolaţii cu circa 10%, datorată, în principal, termoizolărilor în regim privat.
Cererea internă de membrane a scăzut anul trecut cu aproximativ 10 procente, în raport direct cu contracţia pieţei de construcţii, pe fondul stopării investiţiilor publice.
Pe segmentul hidro şi termoizolărilor, piaţa a scăzut dramatic anul trecut tocmai în lunile de plin sezon pentru acest sector, din august până în noiembrie, din cauza sistării finanţărilor publice, anterior alegerilor din toamnă.
Situaţia geopolitică din Ucraina a creat instabilitate în zona, fapt ce a impactat negativ consumul şi mediul de afaceri, apreciază Ioan Ţiţeiu.
Din perspectiva consumului de membrane hidroizolante, România este o piaţă evoluată, similară cu pieţele din vestul Europei. Aici consumul de membrane cu elastoplastomeri este aproape exclusiv. „Din zona CSI intră însă membrane de calitate inferioară, produse în fabrici care folosesc bitumul oxidat, tehnologie uitată de mult în Europa. Marea problemă este că aceste membrane sunt aparent ieftine, dar au garanţie de doar 2-3 ani, nu de 10 ani precum cele cu elastoplastomeri. Majoritatea acestor produse nu respectă standardele europene, nici caracteristicile din fişele tehnice de produs, şi uneori aceste membrane nu sunt nici măcar insoţite de declaraţii de performanţă.” declară Sorin Cristea, directorul de vânzări Arcon.
Investiţiile Grupului Arcon s-au ridicat anul trecut la puţin peste jumătate de milion euro. În 2015 valoarea investiţiilor ar urma să atingă 2 milioane de euro. „În prezent operăm cu două linii de polistiren la Sfântu Gheorghe şi una la Bucureşti. Intenţia noastră este relocarea unei linii din Sfântu Gheorghe la Cluj sau la Craiova. În ambele locaţii avem deja discuţii avansate pentru amplasamente. Este vital pentru orice companie din industria noastră să acopere cât mai bine teritoriul României”, declară Ioan Ţiţeiu.

Sus