Compania din grupul francez Vinci, Viarom Construct, a fost declarată câştigătoarea licitaţiei pentru atribuirea contractului de modernizare a infrastructurii rutiere şi a aliniamentelor stradale din oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov.
Preţul ofertei a fost cel mai important criteriu de atribuire aplicat, având o pondere de 90% în selectarea executantului lucrărilor.
Oferta declarată câştigătoare are valoarea de 40,24 milioane lei fără TVA, cu doar 580.000 lei mai mică faţa de suma estimată.
Potrivit contractului, drumurile urmează să fie reabilitate şi modernizate pe o lungime de 29 km. În plus se vor executa lucrări de canalizare pluvială pe o lungime de circa 19 km. Perioada de implementare a contractului este de 12 luni.
Investiţia este finanţată din fonduri europene prin Programul Naţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1, bugetul de stat şi bugetul local.
Viarom Construct S.A. este o societate românească de construcţii cu capital integral privat, parte a grupului francez Eurovia, specializată în construcţii, infrastructură de transport şi construcţii edilitare.Eurovia Franţa, una din cele patru companii ale grupului Vinci, prezentă în 16 ţări, cu peste 300 de filiale şi 40.000 de şantiere anual, peste 60 milioane tone de agregate produse pe an în carierele proprii, peste 26 milioane de tone mixturi asfaltice produse anual în cele 381 de staţii, lider mondial în domeniul construcţiilor de drumuri.

