Oferte locuri de munca top

5 activităţi pe care le poţi face în grădina vara aceasta

Vara este unul dintre cele mai frumoase anotimpuri. Vremea este călduroasă, soarele este aproape mereu pe cer şi ziua este mai lungă. Dacă ai o grădină, atunci vara este momentul perfect pentru a te bucura la maxim de ea.

Dacă nu ai idei de activităţi pe care să le faci în aer liber, la tine acasă, avem noi câteva sfaturi utile care să îţi ofere inspiraţia de care ai nevoie:

Organizează mese în familie

Mesele în familie sunt un prilej excelent de a te bucura de timp de calitate alături de cei dragi. Vara aceasta le poţi organiza în grădină, pentru a te bucura de natură, soare şi vreme frumoasă. Nu ai nevoie de foarte multe pregătiri pentru a organiza un mic prânz sau o cină în propria grădină.

Începe prin a te asigura că ai un mobilier de grădină adecvat şi că toţi invitaţii vor avea loc pe scaun. Mai apoi, poţi stabili un meniu simplu, pe care să îl poţi prepara uşor, în doar câteva ore. Printre cele mai populare preparate de vară se număra salatele cu roşii, ceapă şi castraveţi, carnea slabă la grătar, dar şi cartofii noi la cuptor.

Dacă nu îţi doreşti să pierzi prea mult timp în bucătărie, apelează la o firmă de catering sau la un restaurant care să îţi livreze mâncarea pe care vrei să o serveşti.

Bucură-te de sport

Sportul este esenţial pentru sănătate, iar vremea frumoasă este ideală pentru a te bucura de mişcare în aer liber. Poţi să înlocuieşti mersul la sală sau exerciţiile în faţa televizorului cu mişcare în grădină. Ce fel de antrenamente poţi face în grădină? Ei bine, ai o mulţime de variante, de la Yoga şi Pilates şi până la antrenamente cardio, cu gantere sau care implică sărituri.

Dacă vrei să transformi sportul în grădina într-un obicei, atunci este o idee bună să achiziţionezi câteva obiecte care să îţi facă viaţa mai uşoară. Alege o salteluţa confortabilă, benzi elastice, gantere şi un foam roller care să te ajute să te antrenezi cu spor.

Încearcă hobby-uri în aer liber

Hobby-urile pot fi o adevărată sursa de bucurie şi voie bună, însă ce ar fi să le practici în natură, chiar la tine în grădină? Poţi să scrii, să pictezi, să creezi obiecte hand-made sau să desenezi în aer liber. Ai nevoie doar de un spaţiu confortabil şi de vreme frumoasă, care să te inspire.

Dacă hobby-ul tău implica munca la calculator, atunci ia laptopul cu tine în grădină. Va fi o schimbare binevenită să renunţi la biroul din casă şi să îţi desfăşori munca în aer liber.

Amenajează o căsuţă de oaspeţi

Grădina poate fi locul perfect pentru a amenaja o mică căsuţa de oaspeţi. De fapt, căsuţele pentru grădina pot juca o mulţime de roluri, de la spaţiu de depozitare sau atelier şi până la dormitor pentru oaspeţi. Poţi folosi o astfel de construcţie din lemn pentru a depozita unelte utile în grădină, precum scarificatorul de gazon, furtunul de grădină sau drujba Husqvarna. Dacă îţi doreşti o cameră extra pentru casa ta, unde invitaţii se pot odihni, atunci căsuţa de grădină se poate transforma uşor într-un dormitor.

Găseşti căsuţe de grădină uşor de montat şi asamblat în magazinele de bricolaj, dar şi la firmele specializate în construcţii pe structura uşoară.

Testează grădinăritul

Grădinăritul este o ocazie excelentă de a te bucura de natură şi de a-ţi ocupa timpul liber cu folos. Dacă nu ai mai lucrat în grădina până acum, începe prin a te ocupa de gazon. Gazonul este uşor de îngrijit, în special cu produsele şi uneltele potrivite, precum scarificatorul de gazon. Cu ajutorul unui scarificator de gazon vei îndepărta mizeria ce nu permite ierbii să respire, iar apa, aerul şi substanţele pe care le foloseşti pentru întreţinere vor pătrunde mai uşor în pământ. Nu numai un scarificator de gazon este necesar pentru a începe să grădinăreşti, ci şi uneltele de bază precum lopeţile, grebla, îngrăşămintele şi furtunul de gradina pentru irigaţii.

Dacă îţi doreşti să începi să grădinăreşti cu paşi mici, porneşte de la îngrijirea gazonului şi alege câteva fructe, legume sau plante pe care ţi-ar plăcea să le ai în curte. Citeşte despre acestea, de la întreţinere şi până la plantare, pentru a şti exact dacă ai timpul şi energia pentru a te ocupa de ele. Este o idee bună să porneşti cu doar câteva tipuri de fructe, legume sau flori, pentru a învăţa uşor şi pas cu pas cum funcţionează aceste activităţi.

Grădina poate fi locul unde iei masa în familie, unde te bucuri de plante, iarba verde şi natura, dar şi locul unde îţi găseşti inspiraţia pentru a crea. Vara asta, bucură-te de mai mult timp liber în natură, în propria ta grădină, fie că alegi să faci sport, să îngrijeşti flori sau să pregăteşti o masă copioasă pentru toţi cei dragi.

 

Sus