Urare Craciun 2024

Vor incepe exproprierile pentru centura Alesd

Pentru realizarea centurii orașului Aleșd, care va facilita traficul pe traseul DN1 Cluj Napoca – Oradea, vor fi expropriate imobilele proprietate privată, afectate de această lucrare. Declanșarea exproprierilor urmează să fie aprobată prin Hotărâre de Guvern.

Cele 358 de imobile au o suprafață totală de 130.755 mp.

Imobilele sunt situate pe raza localităților Lugașu de Jos, Aleșd și Peștiș din județul Bihor.

Astfel, Guvernul urmează să aprobe amplasamentul lucrării de utilitate, conform variantei finale a studiului de fezabilitate, declanșarea procedurilor de expropriere, precum și lista proprietarilor de imobilelor propuse pentru despăgubire.

Suma aferentă despăgubirii pentru imobilele care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică este de peste 5,76 milioane lei.

Sumele individuale estimate vor fi alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Amintim faptul că indicatorii tehnico – economici pentru obiectivul de investiție au fost aprobați în acest an.

Procedura de licitație, în cadrul căreia au intrat în cursă șapte ofertanți, se află încă în derulare, evaluarea financiară urmând să se încheie pe 28 februarie 2022.

Lucrările propriu-zise au o valoare estimată la 23,5 milioane de euro, echivalentul a aproximativ 117 milioane de lei.

 

Descărcați aici Lista imobilelor propuse pentru despăgubire

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021

Sus