Oferte locuri de munca top

Va intra in licitatie Parcul Stiintific si Tehnologic Bihor

După o perioadă de trei ani în care a stagnat, proiectul Parcul Științific și Tehnologic Bihor, finanțat din fonduri europene, a fost reluat.

Contractul pentru acest proiect va fi scos la licitație săptămâna viitoare, iar în luna martie va începe depunerea ofertelor.

Investiția presupune construirea și dotarea unei clădiri cu regim de înălțime Parter + 2 Etaje și o suprafață desfășurată de 5.418 mp, amenajarea unei parcări cu 63 de locuri și instalarea unui rastel de biciclete.

Ieri, în ultima întâlnire pe care am avuto cu partenerii acestui proiect, sa constituit noua echipă de implementare a proiectului formată din reprezentați ai CJ Bihor, Universitatea Oradea și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea. Am decis să dăm drumul finanțării, să pregătim documentația necesară și să demarăm procedurile de licitație și execuție. Săptămâna viitoare va fi publicat în SICAP anunțul de licitație, iar în luna martie vom da startul pentru depunerea ofertelor”, a declarat Călin Gal, vicepreședintele CJ Bihor.

Proiectul a demarat pe 30 ianuarie 2018, când CJ Bihor a aprobat asocierea dintre UAT Județul Bihor și Societatea Parcuri Industriale Bihor SA, în scopul înființării Societății Parc Științific și Tehnologic Bihor SRL.

Un an mai târziu, pe 12 februarie 2019, pentru realizarea Parcului Științific și Tehnologic Bihor, a fost încheiat un acord de parteneriat între CJ Bihor, Universitatea din Oradea, Societatea Parcuri Industriale Bihor SA  și Societatea Parc Științific și Tehnologic Bihor SRL.

Contractul de finanțare a fost semnat pe 21 septembrie 2020.

Ulterior semnării contractului, în scopul implementării în bune condiții a proiectului, CJ Bihor a solicitat înlocuirea partenerului Societatea Parcuri Industriale Bihor SA cu partenerul Societatea Agenția de Dezvoltare Locală Oradea SA.

Parcul  Științific și Tehnologic Bihor va presta, prin Universitatea din Oradea, servicii de transfer tehnologic către agenții economici în următoarele domenii: eco‐nano‐tehnologii și materiale avansate, tehnologii informaționale și de comunicații, spațiu și sercuritate, sănătate, biochimie, energie, mediu și schimbări climatice.

Perioada de implementare a proiectului este de 60 de luni (5 ani) de la data depunerii proiectului, respectiv între 1 august 2018 și 31 iulie 2023.

Valoarea totală a proiectului este de 32.976.256 de lei, din care 32.476.256 de lei este aportul UAT Bihor, iar 500.000 de lei reprezintă contribuția Universității Oradea.

Din suma aferentă a CJ Bihor, contribuția proprie este de 51.82% (16.831.853 de lei), restul fiind fonduri nerambursabile, proiectul fiind cuprins în Programul Operațional Regional 2014‐2020.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2020

Sus