Oferte locuri de munca top

Va incepe proiectarea coridorului Magheru-Republicii din Oradea

Au fost semnate de către municipalitatea din Oradea contractele de proiectare (faza studiu de fezabilitate și proiect tehnic) pentru coridorul de mobilitate care cuprinde pasajele de la Magazinul Crișul și Gara Oradea.

Proiectarea pentru „Coridorul de mobilitate Magheru – Republicii din Municipiul Oradea – etapa 1” (lot 1) costă 1.682.180 lei fără TVA, iar pentru „Coridorul de mobilitate Magheru – Republicii din Municipiul Oradea – etapa 2” – (lot 2) 1.400.780 lei fără TVA.

Serviciile de proiectare vor fi prestate de către Someș – Top – Grup SRL și Costin și Vlad Birou de Proiectare SRL și vor finanțate prin Programul Operațional Asistență Tehnică.

Coridorul de mobilitate Magheru – Republicii, etapa 1

Prima etapă a proiectului vizează zona dintre Pasajul Magheru, deja realizat, până după magazinul Crișul.

Se va crea o undă verde pentru tramvai, prin realizarea unui pasaj subteran în intersecția dintre B-dul Magheru, str. Republicii, str. Brașovului și str. Louis Pasteur (zona Magazinului Crișul).

Noi lucrari pentru extragerea nisipului si pietrisului

Vor fi reabilitate suprafața rutieră și trotuarele aferente Bulevardului General Magheru, de la Magazinul Crișul până aproape de Podul Dacia (exceptând zona unde s-au executat deja lucrări pentru Pasajul Magheru).

În această zonă, tramvaiul care circulă pe axa str. Republicii – B-dul Magheru va intra în subteran prin pasajul care se va crea în intersecția din zona Magazinului Crișul.

Totodată, se va analiza necesitatea realizării unui pasaj pietonal în zona Magazinului Crișul, care să subtraverseze sau supratraverseze strada Republicii.

Tot în cadrul acestui proiect edilii doresc reabilitarea piațetei pietonale din Bd. Magheru, crearea/ modernizare de stații de tramvai și autobuz, modernizarea rețelei de utilități, plantarea unor aliniamente de arbori specifici bulevardelor, amplasarea de mobilier urban, coșuri de gunoi, rastele pentru biciclete și înlocuirea stâlpilor de susținere a firului de contact al  tramvaielor și a stâlpilor de iluminat.

Ansamblu de hale, in pregatire in provincie

Coridorul de mobilitate Magheru – Republicii, etapa 2

A doua etapă a proiectului vizează zona cuprinsă între Magazinul Crișul și Gara Oradea.

În această etapă va fi creată undă verde pentru tramvai prin realizarea unui pasaj subteran în zona stației de cale ferată Gara Centrală Oradea (situată în zona intersecției dintre Piața București, str. Republicii, str. Ștefan cel Mare și str. Berzei). Aici traficul rutier va intra prin subteran, iar tramvaiul va circula la nivelul solului.

Proiectul mai prevede reamenajarea zonei stației de cale ferată Gara Centrală Oradea, prin crearea unei piațete publice deasupra pasajului subteran rutier şi crearea unei zone intermodale în Piaţa București (nod de transport feroviar, tramvaie, autobuze regionale, autobuze OTL, taxi).

Tot în această etapă vor fi reabilitate suprafața rutieră și trotuarel

 

e aferente străzii Republicii de la Magazinul Crișul până în zona Gării Centrale, vor fi create/modernizate stațiile de tramvai și autobuz), vor fi modernizate rețelele de utilități, înlocuiți stâlpii de susținere a firului de contact şi stâlpii de iluminat și va fi amplasat mobilier urban.

Un comentariu;

  1. Dan Copacian said:

    La un proiect de asemenea amploare, DACĂ S-AR FI DORIT TRANSPARENŢĂ DECIZIONALĂ, consider că AR FI (FOST) NECESARĂ INFORMAREA ŞI CONSULTAREA PUBLICULUI, aşa cum a fost specificat în Ordinul MDRT nr. 2701/2010 Art. 4, care a prevăzut:
    INFORMAREA ŞI CONSULTAREA PUBLICULUI se fac OBLIGATORIU (!) în următoarele etape din cadrul procesului de elaborare sau revizuire a planurilor de urbanism sau amenajare a teritoriului:
    a) etapa pregătitoare – anunţarea intenţiei de elaborare;
    b) etapa de documentare şi elaborare a studiilor de fundamentare;
    c) etapa elaborării propunerilor ce vor fi supuse procesului de avizare;
    d) elaborarea propunerii finale, care include toate observaţiile avizatorilor şi care se supune procedurii de transparenţă decizională.
    Având în vedere complexitarea problemelor de soluţionat, după elaborarea proiectului în faza de proiect tehnic, consider că se impune informarea şi consultarea publicului.

Sus