Oferte locuri de munca top

Va incepe construirea Salii polivalente din Suceava

După ce primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat că dorește ca lucrările de construire a Sălii Polivalente să fie demarate până la sfârşitul acestui an, iată că acum a semnat și autorizația de construire pentru acest important obiectiv de investiții.

Au fost emise atât autorizația pentru organizare de șantier, cât și cea de construire.

Contractul de proiectare și execuție a fost semnat la începutul verii cu o asociere de firme condusă de M.I.S. Grup din Bistrița Năsăud, pentru suma de circa 111,77 milioane lei fără TVA. Finanțarea este din fonduri bugetare, prin Compania Națională de Investiții.

Noua sală va fi amplasată pe strada Iuliu Hossu și va avea regimul de înălțime Demisol + Parter + 2 Etaje.

Sala va fi compartimentată într-o încăpere mare unde se vor desfășura meciurile oficiale și o încăpere de capacitate redusă pentru antrenamente, pentru economii la utilități. Sala va avea capacitatea de 5.000 de locuri pentru spectatori.

Suprafața construită va fi de 10.552 mp, iar cea desfășurată de 42.631 mp.

Cine oferteaza pentru proiectarea unor importante drumuri

Conform autorizației, va fi construită și o anexă tehnică cu regimul de înălțime Parter. Suprafața construită a anexei va fi egală cu cea desfășurată și anume 202 mp.

Alcătuirea constructivă va include infrastructura-radier general cu grinzi întoarse din beton armat; suprastructura-sistem structural de tip dual, cu stâlpi și pereți din beton armat; planșee tip dală, grinzi perimetrale, grinzi și gardene; acoperiș din ferme arcuite.

Durata de execuție a lucrărilor este prevăzut să fie de 20 de luni (600 zile). Perioada de garanție de bună execuție este de 60 de luni.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie  2022

Sus