Oferte locuri de munca top

Va fi reformat Inspectoratul de Stat in Constructii

Inspectoratul de Stat în Construcții urmează să treacă printr-o reformă instituțională, după cum a anunțat Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și al Administrației. Ministrul vizează desființarea structurilor intermediare ale ISC și reducerea costurilor aferente.

ISC are atât aparat central, cât și inspectorate regionale și județene, existând ”o suprapunere evidentă a atribuțiilor la nivel central, regional și județean”.

”19 atribuții ale inspectorilor șefi regionali se regăsesc și în atribuțiile inspectorilor șefi județeni, iar 29 de atribuții ale inspectoratelor șefilor de serviciu regionali se regăsesc și la nivel județean ale acelorași posturi. Totodată, registraturile acestor niveluri deservesc același scop. Întreaga structură arată o dublare a sarcinilor și o ineficiență a costurilor. Din aceste considerente este necesară o reformă instituțională privind eliminarea nivelului intermediar, și păstrarea, pe lângă organismul central, a nivelului care este cel mai aproape de cetățean, cel județean”, subliniază Cseke Attila.

ISC este un organism prin care statul exercită controlul asupra calității lucrărilor în construcții. Din analiză a reieșit că ISC avea, la finele anului 2020, un număr total de 397 inspectori, dintre care doar 14 la nivelul regional. Astfel, activitatea de control a fost desfășurată într-o măsură covârșitoare la nivel județean.

Totodată, Inspectoratul Regional în Construcții Sud-Est, având atribuția de control în amenajarea teritoriului, urbanism și autorizarea construcțiilor, nu are niciun inspector, atribuțiile de control din această regiune fiind deservite exclusiv de inspectorii județeni.

Inspectoratul de Stat în Construcții are, la nivel național, 1016 posturi, din care 770 sunt ocupate în prezent. 160 dintre aceste posturi sunt la nivelul intermediar, din care 124 sunt ocupate.

Nivelul regional al ISC a cheltuit 21,3 milioane de lei în 2020 pentru salarii, sediu, autoturisme și combustibil, costurile facturilor și alte cheltuieli.

”Pe lângă suprapunerea evidentă a sarcinilor de îndeplinit, ISC arată o ineficiență clară în organizare, blocaje instituționale în ambele direcții ierarhice determinate de organizarea și funcționarea greșită”, spune ministrul. Acesta a subliniat: toate celelalte unități din subordinea ministerului au cel mult două niveluri de organizare a structurii.

Ministrul a anunțat: săptămâna viitoare vom supune dezbaterii publice proiectul de act normativ privind eficientizarea ISC prin desființarea structurii regionale, respectând prevederile legale stabilite de Codul Administrativ.

După cum este cunoscut, Inspectoratul de Stat în Construcții a fost înființat prin Ordonanța de Guvern 63/2001, iar prin Ordonanța de Urgență a Guvernului 26 din 2013 a fost organizat nivelul regional al structurii acestei unități.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2020

Sus