Urare Craciun 2024

Va fi licitata proiectarea pentru DJ130

În acest an urmează să fie realizate documentaţiile tehnice, astfel încât anul viitor să fie achiziţionate proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a DJ 130 B Părău – Grid – Perșani km 3+100 – 9+364, din județul Brașov.

Astfel, va fi lansată procedura de atribuire pentru contractul de servicii de proiectare, necesare modernizării unui tronson județean de drum, în lungime de aproximativ 6,2 km.

Pentru licitație este alocată suma de 199.210 lei, din bugetul propriu al județului Brașov.

Mai exact, este vorba despre obiectivul „Expertiză tehnică și SF cu elemente de DALI pentru Modernizare DJ 130 B Părău – Grid – Perșani km 3+100 – 9+364”, pentru care dosarul achiziției este pregătit spre a fi încărcat în sistemul electronic de achiziții publice.

Drumul județean 130 B vine ca o continuare spre zona Rupea a drumului interjudeţean DJ 104 A, DJ 105 C, DJ 105 P (Perşani – Victoria – Ucea de Sus), cunoscut ca Drumul de sub Munte, obiectiv pe care Consiliul Judeţean îl modernizează cu fonduri europene printr-un proiect în valoare de 146,8 milioane de lei.

Potrivit vicepreşedintelui CJ Todorică Şerban, cel care coordonează activitatea în domeniul administrării drumurilor judeţene, lucrările la Drumul de sub Munte se vor încheia în acest an, însă alte fronturi de lucru vor fi deschise, unul dintre acestea fiind chiar modernizarea DJ 130 B Părău – Grid – Perşani.

Pe lista de investiții a Consiliului Județean Brașov din acest an este inclusă realizarea expertizei și a studiului de fezabilitate extins pentru modernizarea acestui drum județean care asigură legătura cu Drumul Național 1, la Perșani, precum și cu localitățile situate înspre Rupea, având în vedere că la Părău se intersectează cu DN 1S Şercaia – Hoghiz.

Peste 6 mii mp de spatii de depozitare, propuse in provincie

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/ martie 2022

Sus