Oferte locuri de munca top

Va fi lansata o licitatie pentru repararea Podului Constanta

În semestrul II al acestui an urmează să fie lansată licitația pentru lucrări la Podul Constanța, administrat de CFR regionala București.

Până în prezent au fost elaborate Expertiza Tehnică şi DALI (documentație tehnico-economică similară studiului de fezabilitate), documentaţii tehnice obligatorii în vederea demarării procedurilor de lansare a licitaţiei pentru elaborarea proiectului tehnic şi execuţia lucrărilor de reparaţii.

Valoarea estimativă a lucrărilor de reparaţii, conform devizului general emis, este de 5,13 milioane lei,.

CFR a anunțat că în luna următoare vor fi executate lucrări de intervenție în zona Podului Constanţa, administrată de CFR, la km 4+327, în baza avizului emis de Primăria Municipiului Bucureşti, la solicitarea Regionalei CF Bucureşti.

Lucrările de intervenţie se vor executa în anumite intervale orare doar în cursul nopţii, când traficul este mai scăzut, astfel încât impactul acestor lucrări asupra celor care tranzitează zona să fie cât mai mic. Pentru menţinerea condițiilor optime și de siguranță rutieră, traficul în zona Podului Constanţa, în perioada intervenţiei, va fi dirijat şi semnalizat temporar cu ajutorul indicatoarelor rutiere.

Reprezentanții CFR, au menționat că în paralel cu desfăşurarea acestor lucrări, Regionala de Căi Ferate Bucureşti continuă parcurgerea şi derularea etapelor premergătoare implementării programului de reparaţii la Podul Constanţa, pentru zona administrată de CFR SA.

 

Citiți și:

Investitori straini, mai aproape de construirea unui mare parc logistic

Proiecte rutiere de 40 mil euro, cofinantate de la bugetul local

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 2/ aprilie 2018cop-1-mare

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 1/martie 2018

ac1-mare

 

Sus