Prețurile de pe piața imobiliară rezidențială nu par să fi fost influențate de conflictul militar din Ucraina. În luna martie au crescut prețurile cerute atât de proprietarii de apartamente vechi, cât mai ales cele cerute de dezvoltatorii imobiliari pentru apartamentele noi din București, Brașov, Cluj, Constanța.
Însă, pentru vânzarea apartamentele noi din Iași și Timișoara au fost cerute prețuri în scădere față de cele din luna anterioară, potrivit imobiliare.ro.
„După șocul resimțit la începutul crizei din țara vecină, când cererea scăzuse brusc pe un fond puternic emoțional, piața rezidențială și-a revenit în ultimele trei săptămâni, astfel încât cererea este din nou la nivelul de dinainte de 24 februarie. Pe fondul cererii crescute și a creșterii costului de construire, ne așteptăm ca prețurile apartamentelor să continue acest trend ascendent.”, afirmă Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro
București
Așteptările vânzătorilor s-au majorat pe ambele segmente de piață analizate, însă într-o măsură diferită.
Pentru locuințele din blocurile vechi prețurile cerute s-au apreciat în martie cu 1,9% (până la 1.592 euro/mp), în vreme ce pentru unitățile locative nou-construite au crescut 2,8%, la 1.761 euro/mp util.
Brașov
Prețurile cerute pentru locuințele din blocurile vechi au crescut cu 0,8%, până la 1.465 euro/mp.
Prețurile cerute pentru locuințele noi au înregistrat o creștere de 4,3%, până la 1.641 euro/mp.
Cluj-Napoca
Prețurile solicitate de vânzători s-au majorat pe ambele segmente de piață analizate: locuințele vechi s-au apreciat cu 3,1% (la 2.278 euro/mp util), iar cele noi cu 5% (la 2.369 euro/mp).
Constanța
Prețurile au evoluat în aceeași direcție pe cele două segmente de piață analizate: pentru apartamentele vechi s-au cerut prețuri mai mari cu 0,8% (la 1.425 euro/mp), în vreme ce unitățile locative nou-construite au fost oferite la prețuri mai mari cu 1,8% (la 1.495 euro/mp).
Iași
Luna trecută, prețurile cerute pentru locuințele din blocurile vechi au crescut cu 1%, până la 1.254 euro/mp.
Pe segmentul apartamentelor noi, pe de altă parte, a avut loc un recul de -0,4%, de până la 1.229 euro/mp.
În urma acestor evoluții, apartamentele vechi au ajuns să fie mai scumpe decât cele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale.
Timișoara
Piața rezidențială veche se remarcă printr-o tendință ascendentă, prețurile cerute consemnând o creștere de 0,9%, până la 1.435 euro/mp util.
În schimb, pe piața apartamentelor noi prețurile cerute au scăzut cu -0,6%, până la 1.491 euro/mp.