Urare Craciun 2024

Tramvaiele pe linia 5 din Bucuresti vor circula din februarie

Lucrările de reabilitare a șinei de tramvai pe linia 5 din București, linie care leagă zona de nord de centrul Capitalei, au ajuns, global, la 75% progres fizic, ceea ce înseamnă că toată structura de rezistență este pusă în pământ, iar linia de tramvai este schimbată în proporție de 80%, anunță primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan.

În prezent, mai sunt de finalizat lucrări la firul de alimentare și o stație electrică.

Asfaltările ar putea fi gata până în decembrie, însă pentru deschiderea circulației tramvaielor, mai trebuie predat proiectul pentru peroane.

De asemenea, pentru lărgirea spațiului destinat anumitor peroane, mai este nevoie de obținerea unui aviz de mediu care permite tăierea unor arbori și plantarea altora, după cum explică Marin Mândrilă, președintele grupului de firme Mari Vila, cei care execută lucrările.

„Suntem cu plățile la zi și suntem în grafic în momentul de față. Au fost niște întârzieri date de faptul că nu am putut să plătim, cred că vreo două luni, dar suntem optimiști că vom putea finaliza în termen aceste lucrări”, a mai spus primarul general.

În legătură cu oprirea temporară a lucrărilor, Marin Mândrilă a precizat că facturile pe care primăria le are de achitat sunt foarte mari, materialele fiind scumpe și importate din alte țări. „Până la sfârșitul anului, nouă ne mai trebuie vreo 60 de milioane de lei, ca să nu rămână asfalt neturnat iarna aceasta”, a precizat constructorul.

Primarul Nicușor Dan spune că o problemă care împiedică PMB să achite unele facturi la timp este legată de bugetul primăriei. Acesta a explicat că în 11 luni din anul curent, primăria a avut un buget mai mic cu 1,1 miliarde lei decât cel din 2023.

„Mai avem vreo 200 de milioane de lei pe care noi i-am plătit și i-am avansat drept cheltuieli pe fonduri europene și așteptăm ca ministerele să ni-i deconteze”, a mai transmis primarul.

Primarul spune că bugetul primăriei fluctuează: „Anul trecut, din taxele și impozitele bucureștenilor, primeam 500 de milioane de lei pe lună, iar anul acesta doar în jur de 350 – 370 de milioane lei pe lună.”

În total primăria va moderniza 50 de km de km de linii de tramvai, pe 12 loturi. Lucrările au început și pe o linie mai mică, de pe strada Teclu, unde progresul fizic este de 60%.

Toate celelalte loturi sunt atribuite. Pe unele proiectarea este încă în curs, iar pe altele, proiectarea s-a terminat și autorizațiile de construire au fost emise, însă primarul spune că primăria nu are încă bani pentru finanțarea acestor proiecte de infrastructură.

„Așteptăm lansarea aplicațiilor pentru Proiectul Operațional Regional, pentru a putea lua bani și din fonduri europene și din cofinanțări”, a menționat Nicușor Dan.

Alte patru studii de fezabilitate, începute acum un an, pentru noi linii de tramvai în București sunt aproape gata. Planul vizează și construirea unei stații de tramvai în Piața Unirii, pentru a realiza conexiunea cu toate celelate stații din zonă.

Sus