Oferte locuri de munca top

Terenuri gratuite pentru primarii si consilii judetene

Terenurile sau alte active patrimoniale, deținute de societățile și regiile de stat, ar putea fi transmise în patrimoniul autorităților publice locale.

Transmiterea dreptului de proprietate ar urma să se facă cu titlu gratuit, conform unei propuneri legislative înaintată de mai mulți parlamentari PNL și neafiliați.

Este vorba despre terenuri sau active care nu sunt necesare societăților și regiilor pentru desfășurarea activității și care nu sunt prevăzute în stategiile proprii de dezvoltare și funcționare, sau în programele de restructurare.

Procedura de transmitere ar urma să fie inițiată de autoritatea publică locală prin transmiterea către societate/regie a unei cereri însoțită de o hotărâre a consiliului local sau consiliului județean.

Cererea va trebui să fie însoțită de o motivare întocmită pe baza planului de urbanism general, a strategiei locale de dezvoltare, a programelor de accesare fondurilor europene sau a altor documente similare.

Dacă societățile/regiile vor refuza nejustificat aprobarea și realizarea transmiterii drepturilor, autoritatea publică locală va putea solicita obligarea lor la transmiterea drepturilor solicitate prin acțiune în justiție.

Inițiatorii explică faptul că, în prezent, în patrimoniul societăților și regiilor se află terenuri/active care nu se mai folosesc în procesul de producție, sunt într-un grad avansat de degradare din cauza exploatării sau sunt abandonate, insalubre, nu sunt utilizate/lucrate potrivit categoriei de folosință cu care figurează înregistrate și pentru care se percep impozite majorate cu până la 500%.

În această situație, societățile/regiile autonome au cheltuieli nejustificate ce nu pot fi susținute sau recuperate, influențând negativ profitul și majorând pierderile.

De asemenea, conform legii, societățile și regiile au obligația de a întreține și de a conserva aceste terenuri și active, ceea ce implică o serie de costuri suplimentare și împovărătoare.

În plus, o mare parte a terenurilor din perimetrele de licență au situația juridică neclară, nu sunt înscrise în sistemul integrat de cadastru și carte funciară și, prin urmare, nu pot fi introduse în circuitul civil pentru a deveni o resursă pentru Programul de Tranziție Justă sau alte programe de finanțare.

 

Descărcați aici Propunerea legislativă

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021

Sus