Oferte locuri de munca top

Teren pentru construirea Spitalului Pediatric Monobloc din Cluj

Senatul a adoptat în regim de urgență proiectul de lege necesar pentru obținerea de către Județul Cluj a terenului destinat Noului Spital Pediatric Monobloc din Cluj.

”Procedura legislativă a fost demarată cu trei săptămâni în urmă, în acest timp extrem de scurt făcându-se toate demersurile necesare urgentării obținerii avizelor necesare”, a declarat Alin Tișe, Președintele Consiliului Județean Cluj

Proiectul de lege va fi transmis Camerei Deputaților pentru votul final.

”La fel ca la Senat, și în cazul Camerei Deputaților vom proceda în aceeași manieră și vom urgenta toate procedurile astfel încât în decursul a câtorva săptămâni, proiectul de lege să fie adoptat de către deputați și trimis la promulgare Președintelui țării, pentru a deveni Lege”, a mai spus Alin Tișe.

Consiliul Județean Cluj va demara studiile de fezabilitate și proiectul tehnic necesare Noului Spital Pediatric Monobloc.

În privința finanțării construcției spitalului, Consiliul Județean s-a adresat deja Ministerului Fondurilor Europene și a solicitat ca fondurile necesare să fie asigurate din bugetul Uniunii Europene.

 

 

 

Citiți și:

Dupa Paste se stabileste cand incepe constructia unor noi locuinte

Betoane: ”Se simte o modificare a comenzilor”

8 mil euro, din bugetul local, pentru un drum de acces

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/aprilie 2020

Sus