Oferte locuri de munca top

Spitalul Regional de Urgenta Iasi are autorizatie de construire

A fost emisă autorizația de construire pentru Spitalul Regional de Urgență Iasi, proiect ce se ridică la aproximativ 2,38 miliarde lei, din care finanțarea europeană este de peste 223 milioane lei.

Ministerul Sănătății estimează că spitalul va fi operațional în anul 2027.

Proiectul este structurat în două faze. Prima ar urma să înceapă în luna aprilie, urmată de faza a doua, prevăzută să demareze în luna februarie a anului viitor.

Contractul de proiectare a fost atribuit la finele lunii decembrie 2021, pentru valoarea de  38,8 milioane lei fără TVA.

SRU Iași va fi situat în zona Moara de Vânt, la o distanță de aproximativ 2,5 km de centrul municipiulu Iași, pe un teren de 12 hectare.

Va fi organizat pe centre de îngrijire, grupate pe patologii înrudite.

Va avea 850 de paturi de spitalizare continuă, 60 de paturi de urgenţă, 45 de paturi pentru spitalizare de zi, 70 de cabinete ambulatorii, 19 de săli de operaţie, servicii avansate de imagistică, radiologie intervenţională, endoscopie, cardiologie intervenţională, neuroştiinţe etc.

Un spital va fi extins cu o cladire noua pentru neonatologie

Funcționalitățile noului spital sunt:

* Complex de 7 etaje, inclusiv subsolul, parterul și cinci (5) etaje superioare;

* Partea extinsă orizontală a clădirii se întinde pe 3 etaje complete (subsol, parter şi primul etaj), în timp ce o parte din clădire se extinde pe 3 etaje suplimentare (3 şi 4);

* Trei turnuri cu secțiuni pătrate, cuprinzând unitățile cu secţii, se ridică de la etajul 2 până la etajul 5 (4 etaje în total);

* Terasele de deasupra etajului 1, între curțile interioare, precum și terasa deasupra nivelului 3 sunt prevăzute a fi acoperite cu vegetație;

* Subsolul va include în principal servicii de suport, de ex. spălătorie, morgă, servicii de întreţinere şi inginerie, spaţii de administrare a materialelor etc;

* La parter şi la primul etaj se vor localiza servicii de diagnostic şi terapeutice, clinici ambulatorii;

* La etajele 3-4 se vor localiza zone de învăţământ, amfiteatre;

* Serviciile de ambulatoriu vor fi situate pe etajele 1-2;

* Pe acoperişul clădirii va fi construit un helipad;

* 1.536 locuri de parcare (propunere de optimizare, de la 1.497 în SF); Parcare subterană independentă pe două niveluri.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie  2022

Sus