Oferte locuri de munca top

Sistemele Inteligente de Transport în consultare publică

Copyrights 2008. Mariordo@aol.com

Comisia Europeană a lansat o procedură de consultare publică pentru a descoperi modalitatea de implementare a sistemelor inteligente de transport, potrivit directivei emise.

“Scopul acestei consultări publice este să strângă opiniile părților interesate cu privire la problemele legate de furnizarea de informații privind călătoriile modale la nivelul UE. Răspunsurile preluate vor fi utilizate la  elaborarea specificațiilor relevante”, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

Directiva SIT prevede adoptarea unor specificaţii, funcţionale în forma unui act pentru a asigura compatibilitatea şi continuitatea informaţiilor la nivelul UE privind călătoriile. Prin intermediul unui astfel de serviciu un călător îşi poate planifica traseul pe baza unor informaţii complete, alegând acel mod de transport potrivit: aerian, feroviar, naval, transport public, transport receptiv, mers pe jos, bicicletă.

În noile servicii intermodale ar putea fi incluse opţiuni precum cel mai ieftin, cel mai rapid traseu, cele mai puţine conexiuni, cel mai ecologic, cel mai accesibil pentru persoanele cu mobilitate redusă.

Procedura de consultare publică are ca termen 24 noiembrie şi se desfăşoară sub forma unui chestionar online în limba engleză pe site-ul Comisiei Europene.

Grupul ţintă al procedurii de consultare publică implică Cetățeni, autorități publice locale sau regionale, autorități publice naționale, operatori de transport public și privat, furnizori de servicii de informații de călătorie multimodale, asociații, organizații non – guvernamentale, organizații ale societății civile, companii, mediul academic, diverși actori interesați de furnizarea și utilizarea serviciilor de informare privind călătoriile multimodale.

Sus