A fost ales câștigătorul licitației organizată de CNAIR pentru atribuirea contractului de elaborare a studiilor de prefezabilitate și de fezabilitate, necesare realizării variantei ocolitoare Iași – Est.
Contractul va fi finanțat din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Infrastructura Mare.
Ofertantul desemnat câștigător este Proiect Construct Regiunea Transilvania SRL, cu prețul de 3.169.569 de lei fără TVA.
La procedura de achiziție publică au mai participat încă trei ofertanți:
* Ofertant unic: İnpro Mühendislik Müşavirlik Anonim Şirketi,
* Ofertant unic: Consitrans,
* Asociere: SPC Elite Consulting SRL (lider), Specialist Smart Group,
În cadrul contractului se vor presta următoarele servicii și se vor elabora cel puțin următoarele documente:
* Elaborare Studiu de prefezabilitate
* Elaborare Studiu de fezabilitate;
* Asistență tehnică acordată Beneficiarului pentru susținerea Aplicației de Finanțare;
* Asistență tehnică acordată Beneficiarului pentru procedura de atribuire a contractului de proiectare și execuție lucrări.
Durata contractului este de 18 luni de la data de începere a contractului.
Semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații și respectiv după soluționarea contestațiilor/ plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.
Continua procedura de atribuire a unor lucrari de peste 26 mil euro