Oferte locuri de munca top

SF-ul autostrăzii Sibiu-Piteşti va fi revizuit pentru 29 mil. lei

5Contractul de revizuire/actualizare a studiului de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Piteşti a fost atribuit Asocierii SPEA Ingineria Europea SA –Tecnic Consulting Engineering Romania. Oferta câştigătoare se ridică la 29 milioane lei fără TVA.

Studiul de Fezabilitate ce urmează să fie întocmit va lega actuala variantă de ocolire a municipiului Sibiu cu actuala variantă de ocolire a municipiului Pitești. Lungimea proiectului este de aproximativ 120 km.
Contractul este împărțit în cinci secțiuni: pentru Secțiunea Sibiu – Boita (Lotul 1) și Curtea de Argeș – Pitești (Lotul 5), studiul de fezabilitate trebuie realizat în maximum cinci luni. Pentru celelalte secțiuni, studiul de fezabilitate trebuie realizat în maximum 12 luni.Lucrările cuprinse în studiul de fezabilitate sunt: studiul de trafic, studiul privind alternative de traseu, investigaţii de teren, activităţi de proiectare, evaluarea impactului asupra mediului, analiza cost-beneficiu etc.
Durata de implementare a contractului este de 17 luni.

Tecnic Consulting Engeneering Romania şi SPEA Ingineria Europea SpA au câştigat în asociere în urmă cu câteva zile şi contractul de supervizare a lucrărilor la Lotul 4 al autostrăzii Sebeş–Turda.Totodată Tecnic va superviza în asociere cu EGIS România lucrările la Lotul 3 al autostrăzii Sebeş–Turda.Contractele au fost atribuite la valoarea de 4 milioane lei fiecare.

Sus