Oferte locuri de munca top

Scădere de 1,2% a construcțiilor din Rep. Moldova

MoldReliefÎn primul trimestru lucrările de construcţii din Republica Moldova au scăzut cu 1,2% faţă de cifrele din prima parte a lui 2014, atingând  974 milioane lei moldovenești, informează Biroul Naţional de Statistică de la Chişinău. Rata de schimb este de 1 leu moldovenesc = 0,2 lei românești.

Clasificate pe elemente de structură primează construcţiile noi în valoare de aproximativ 600 de milioane de lei moldovenești reprezentând o pondere de 61% din totalul construcţiilor executate. Procentajul construcţiilor noi este în creştere cu 1,3% faţă de valorile înregistrate în ianuarie-martie 2014.

Lucrările de reparaţii capitale şi curente au însumat 345 milioane de lei în intervalul ianuarie-martie 2015 . Comparativ cu ianuarie-martie 2014 acest volum s-a micşorat cu 7,3% în preţuri comparabile.

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii s-a majorat la clădirile rezidenţiale cu 10% faţă ianuarie-martie 2014. La clădirile nerezidenţiale şi construcţii inginereşti volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 8,8%, respectiv 5,4%  faţă de perioada respectivă a anului 2014.

Cele mai multe construcţii au fost finanţate prin investiţii private, aproximativ 77%, echivalentul unui volum de 758 de milioane de lei, în creştere cu 6% faţă de ianuarie 2014.

Sus