Oferte locuri de munca top

Salariul minim trebuie majorat dupa 2 ani

Numai 2 ani poate fi plătit unui angajat salariul minim, după care trebuie majorat.

”După expirarea perioadei respective, timp în care salariatul va fi calificat sau nu, acesta va fi încadrat cu un salariu de bază superior salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată”, se arată în justificarea măsurii aprobată ieri de Guvern.

Astfel, ”începând cu data de 1 ianuarie 2022 , salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maxim 24 de luni, de la momentul încheierii contractului individual de muncă.”

Aceste prevederi se aplică și pentru salariatul încadrat cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, care are deja încheiat un contract individual de muncă, perioadă de maxim 24 de luni fiind calculată începând cu data de 1 ianuarie 2022.

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat: ”Am venit cu o clarificare referitor la Codul Muncii, la măsura care a apărut în OUG nr. 130/2021, respectiv la acea perioadă de aplicare a salariului minim de 24 de luni. Acea perioadă intră în vigoare, sau se calculează, începând cu 1 ianuarie 2022, 24 de luni de la 1 ianuarie 2022, respectiv devine exigibilă, ca să spun, la 1 ianuarie 2024.”

Ministrul Câciu a sublinit că ”măsura este una de tranziție. Încet-încet intrăm într-o normalitate cu ceea ce înseamnă fenomenul salariului minim. Am mai spus-o, salariul minim în România este un element strict de protecție socială, așa cum îl prevede Constituția României. Din nefericire, el a fost transformat într-un fenomen la nivel de piața muncii, un fenomen de salarizare efectivă. Încercăm să intrăm în normalitate, ajutând pe de altă parte și antreprenorii pe această perioadă de tranziție, astfel încât personalul să fie calificat.”

Prevederile se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2022, atât pentru contractele individuale de muncă nou încheiate, cât și pentru contractele individuale de muncă aflate în derulare.

În acest mod, va exista egalitate de tratament pentru toate contractele individuale de muncă, indiferent de data încheierii acestora, iar ”angajatorii vor avea timp să pună în aplicare noile prevederi.”

Sus