Sala Omnia, clădire situată în centrul Capitalei, urmează să fie transformată. Lucrările ce vor fi realizate au o valoare de aproape 16 milioane de euro. În prezent clădirea nu este funcțională, aflându-se într-o stare avansată de degradare, din cauza vechimii și a întreținerii precare.
Proiectul presupune remodelarea, consolidarea și supraetajarea Sălii Omnia pentru conversia în Centrul Național al Dansului București. Indicatorii tehnico-economici au fost aprobați de către Guvern.
Conform acestora, valoarea totală a investiției este de circa 76,15 milioane lei, din care valoarea lucrărilor de construcții și montaj este de peste 46,47 milioane lei.
Clădirea Sala Omnia este situată pe strada Cristian Popișteanu nr. 3, sectorul 1, București.
Suprafața construită este de 1.267 mp, iar suprafața desfășurata este de 5.950 mp.
Regimul de înălțime al clădirii este de S+P+3E+1R.
Durata execuției este de 19 luni.
Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează dintr-un împrumut acordat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Culturii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie.
Citiți și:
Peste 180 mil euro, pentru un pasaj cu trei niveluri subterane
Investitori straini pregatesc un ansamblu mixt cu 11 niveluri, in Bucuresti