Oferte locuri de munca top

Top dezvoltatori şi manageri imobiliari 2014

poz Top dezvoltatoriAnul trecut a adus schimbări importante în rândul companiilor care compun Top dezvoltatori şi manageri imobiliari 2014, comparativ cu anul 2013. RisCo a realizat clasamentul celor mai mari 10 societăţi cu activiăţi în sectorul dezvoltărilor imobiliare, în funcţie de cifra de afaceri înregistrată la sfârşitul anului 2014.

Domeniul imobiliar atrage interesul multor investitori, privaţi ori instituţionali, datorită potenţialului de câştig şi unei ‘aure’ speciale, indiferent de problemele pe care le are sectorul: lipsa de lichiditate, imobilizarea unor sume importante în lipsa instrumentelor financiare adecvate. Jucătorii importanţi din acest sector include dezvoltatori internaţionali sau regionali, manageri ai unor proiecte punctuale (rezidenţiale sau comerciale), precum şi fonduri special create pentru administrarea portofoliilor externalizate ale unor instituţii financiare (bănci sau firme de investiţii). Aceşti dezvoltatori şi manageri sunt deosebit de interesaţi în relansarea sectorului imobiliar, sau măcar în a crea senzaţia că sectorul ‘se mişcă’ iar preţurile (chirii ori preţuri de cumpărare) au ajuns la un nivel de unde nu mai pot să scadă.

Dimpotrivă, alţi jucători doresc să acumuleze proprietăţi la preţuri cât mai mici şi în consecinţă, creează în piaţă senzaţia că sectorul este în cădere liberă. Asimetria de informaţie este aşadar alimentată de interesele dezvoltatorilor şi managerilor, iar piaţa tranzacţiilor imobiliare a fost marcată în ultimii 5-7 ani de aceste interese divergente.

Din cifrele pe care RisCo le are la dispozitie, observă o creştere a pieţei în 2014 faţă de anul anterior. Astfel, firmele din top în anul 2013 şi-au majorat cifrele de afaceri, iar cele care nu au facut-o nu se mai regăsesc între primele 10 în anul 2014.

De asemenea, se remarcă o volatilitate importantă în domeniu între firmele din top, mult mai mare decât în alte industrii analizate de RisCo. Comparativ cu anul 2013, o singură firmă, Baneasa Developments, ocupanta locului întâi, s-a menţinut pe aceeaşi poziţie, în timp ce 5 dintre companii şi-au schimbat poziţiile, iar restul de 4, Unirea Shopping Center  din Bucureşti,  Palas 1 din Iaşi, Dragonul Rosu din Ilfov şi PolusTransilvania Companie de Investitii  din Cluj, au părăsit acest top, fiind înlocuite de Administratia Patrimoniului Protocolului De StatOrione Imobiliare, Nusco Imobiliara şi de Global Vision Property Management, toate din Bucureşti.

untitled

Locul 1 este ocupat, ca şi în 2013, de Baneasa Developments din Bucureşti, care în 2014 a prezentat creşteri atât din punct de vedere al cifrei de afaceri, cât şi al profitului net şi al numărului de angajaţi. Cifra de afaceri din 2014 a fost în valoare de 198,7 milioane lei, cu 14,9 milioane lei mai mult ca în 2013, iar profitul total al companiei a fost de 54,8 milioane lei, în creştere cu 9,2 milioane lei faţă de 2013. Numărul angajaţilor s-a majorat de la 151 în 2013 la 178 de persoane în 2014.

Administratia Patrimoniului Protocolului De Stat a intrat în acest clasament în forţa, ocupând poziţia a două, datorită unor tranzacţii realizate anul trecut şi revizuirii unor contracte de închiriere. Cifra de afaceri a APPS în anul 2014 a fost de 167,3 milioane lei, dar a raportat pierderi de 13,5 milioane lei – este clar că administratorul proprietăţilor statului nu are ca indicator de performanţă al managementului, profitul instituţiei. Numărul total al angajaţilor a fost de 2148 de persoane.

Dacă în 2013 ocupa locul 2 al acestui clasament, în 2014 Cotroceni Park din Bucureşti coboară o poziţie si ajunge pe 3. Cu un numar de 34 de angajati, in crestere cu 4 persoane comparativ cu 2013, si cu un profit net de 24,3 milioane lei, in scadere cu 81% fata de valoarea din 2013, administratorul centrului comercial si rezidential din Cotroceni a reusit sa isi creasca cifra de afaceri de la 136,09 milioane lei in 2013 la 141,3 milioane lei in 2014.

Pozitia 4 a Top tranzactii imobiliare 2014 ii revine firmei Orione Imobiliare,nou intrata in acest clasament si care nu are legatura in fapt cu domeniul imobiliar, ci activeaza in comertul cu produse electronice. Firma nu a inregistrat nici o cifra de afaceri pana in 2014, desi este inscrisa in Registrul Comertului incepand din 2006.

Locul 5 este ocupat de Landscapes Servicii din Bucuresti, care a urcat 4 pozitii comparativ cu anul 2013. Cu un numar de 5 angajati si un profit de 527,01 mii lei, cu 2,07 milioane lei mai putin ca in 2013, Landscapes Servicii si-a crescut cifra de afaceri de la 58,1 milioane lei in 2013 la 130,3 milioane lei in 2014.

Cu doua pozitii mai jos fata de 2013, Niro Investment din Ilfov este ocupanta locului 6. In 2014 compania a inregistrat cresteri atat din punct de vedere al cifrei de afaceri, cat si al profitului si al numarului de angajati. Astfel, cifra de afaceri insumata pana la sfarsitul anului 2014 a fost in valoare de 110,6 milioane lei, in crestere cu 12,6 milioane lei comparativ cu valoarea din 2013. De asemenea, in 2014 aceasta companie a reusit sa isi acopere pierderea de 467,2 mii lei si sa inregistreze un profit de 11,03 milioane lei. Numarul angajatilor a ramas constant, in jurul la 348 de angajati.

BCR Real Estate Management este ocupanta locului 7 al clasamentului, si coboara cu 4 pozitii mai jos ca in anul anterior. 2014 nu a fost un an foarte profitabil pentru aceasta, administratorul portofoliului de imobiliare fiind externalizat din BCR, intrucat compania prezinta modificari negative atat din punct de vedere al cifrei de afaceri, cat si al profitului si al numarului de angajati. Cifra de afaceri din anul 2014 a fost de 101,8 milioane lei, cu 21,8 milioane lei mai putin ca in 2013, iar pierderea companiei a fost de 38,8 milioane lei, in crestere cu 45,8 milioane lei comparativ cu 2013.

Pozitia 8 ii revine altei companii nou intrate in acest clasament, Nusco Imobiliara din Bucuresti. Cu un profit de 51,3 milioane lei, in crestere cu 56,2 milioane lei comparativ cu 2013, si cu un numar de 38 de angajati, dezvoltatorul italian de proiecte imobiliare in zona Pipera a reusit sa isi mareasca si cifra de afaceri cu 86,8 milioane lei, in 2014 aceasta fiind de 99,7 milioane lei.

Pe locurile 9 si 10 se afla Global Vision Property Management din Bucuresti si Iulius Mall din Timisoara.

Cifra de afaceri a Global Vision Property Management a fost de 84,6 milioane lei, iar a Iulius Mall de 84,2 milioane lei.

Dupa mai multi ani de volatilitate in domeniul imobiliar, 2015 ar trebui sa continue tendinta inceputa in 2014, de reluare a proiectelor atat in domeniul comercial, cat si in cel rezidential – deci de usoara crestere.

Sectorul este departe de a-si fi ‘curatat’ bilanturile de activele neperformente, de aliniere a valorii constructiilor la situatia de piata actuala si cladirea unei piete transparente si functionale. Cu toate acestea, analistii RisCo nu se asteapta la o imbunatatire a situatiei in acest domeniu pe termen scurt.

Sus