Unul dintre cele trei spitale regionale de urgenţă din ţară va fi construit la Iaşi. Investiţia se va ridica la 100 milioane euro.
Referitor la acest proiect Premierul Victor Ponta a precizat: „Avem, conform programului de finanţare cu Uniunea Europeană, aproximativ 300 milioane euro pentru spitalele regionale pe care le considerăm prioritare: Iaşi, Craiova şi Cluj. Pentru fiecare sunt disponibile fonduri de 100 milioane euro. Vom realiza un proiect –tip care apoi va fi realizat în teren cu sprijinul autorităţilor locale.”
Unitatea spitalicească va fi cea mai mare din Moldova şi va deservi toate judeţele din zonă.
Ideea acestui proiect a luat naştere acum opt ani însă nu a putut fi implementat din cauza lipsei de fonduri.
Amplasamentul ales pentru construcţia spitalului este un teren din comuna Miroslava, aflat la intersecţia cu Şoseaua de Centură.
Proiectul este inclus în Acordul de parteneriat Romania – UE 2014-2020.