Reprezentanţii DNA au verificat dosare depuse de beneficiari pentru obţinerea de fonduri europene în cadrul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest. Agenţia se află printre cele 23 de locaţii percheziţionate de DNA în această săptămână într-un dosar ce vizează suspiciuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.
Dosarele cercetate de DNA au fost depuse de beneficiari în vederea obținerii finanțării europene prin Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice 2007–2013. Programul a fost preluat ADR Vest de la Autoritatea de Management pentru Programul Sectorial Creșterea Competitivității Economice 2007–2013 în luna martie a anului 2013.
“Menționam că nu a fost vizată de către reprezentanții DNA nici Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, și nu au fost vizate nici persoane din cadrul ADR Vest, ci doar documente din cadrul proiectelor depuse de către beneficiari.”, precizează într-un comunicat reprezentanţii Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest.
La începutul acestei săptămâni DNA a efectuat percheziţii domiciliare în 23 locații situate în municipiul București și în județele: Ilfov, Timiș, Caraș-Severin și Teleorman.
DNA efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene și a unor infracțiuni de fals, comise în perioada 2007 – 2013.
Referitor la cercetările DNA, Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, a declarat: „România a câştigat încrederea Comisiei tocmai pentru că am luat măsuri de înlăturare a breşelor din sistem şi de creştere a gradului de transparenţă instituţională. De aceea, speculaţiile pe marginea unei anchete în derulare pot face mai mult rău decât bine. Fondurile europene sunt o chestiune de interes naţional, iar Ministerul Fondurilor Europene funcţionează în virtutea interesului naţional. ”

