Urare Craciun 2024

Primaria Oradea solicita exceptarea firmelor din parcurile industriale de la plata „taxei pe stalp”

1552.jpg Primaria Oradea intentioneaza sa solicite Guvernului Romaniei, printr-o adresa oficiala, o derogare de la plata impozitului pe constructii speciale pentru companiile din parcurile industriale.
In cazul unui refuz, exista totusi posibilitatea ca firmele sa nu achite impozitul de 1,5% pentru constructii speciale, ci doar impozitul pe cladire de 1%, dar atunci parcurile industriale trebuie desfiintate.
Primarul Ilie Bolojan a subliniat faptul ca interesul Primariei Oradea se suprapune cu cel al investitorilor din parcul industrial. „Avem doua variante: sa nu facem nimic, caz in care firmele vor trebui sa plateasca acest impozit suplimentar de 1,5% la bugetul de stat, sau sa mutam aceste impozite la bugetul local, caz in care impozitul scade la 1% sau chiar mai putin in anumite cazuri in care se acorda reduceri la acest impozit”, a spus primarul Ilie Bolojan.
Daca guvernul nu va fi de acord cu aceasta derogare sau nu va da clarificari cu privire la obligatia companiilor din parcurile industriale de a plati aceasta noua taxa, este posibil ca Primaria Oradea sa solicite desfiintarea parcurilor industriale din Oradea. „Este preferabil ca acesti bani, in loc sa mearga la bugetul de stat, sa fie incasati la bugetul local”, a subliniat Ilie Bolojan, aratand ca prin aceasta lege Guvernul practic le ia consiliilor locale posibilitatea de a atrage investitori prin acordarea unor facilitati.
In cazul in care, pana la sedinta sa de miercuri, Guvernul nu va include derogarea solicitata in normele metodologice de aplicare a legii privind impozitul pentru constructii speciale, Consiliul Local va fi convocat in regim de urgenta pentru a decide asupra desfiintarii parcurilor industriale si aplicarii impozitului pe cladire de 1%.
Persoanele juridice platesc, incepand cu 1 ianuarie 2014, un impozit de 1,5% pentru constructiile neimpozitate, impozit numit si „taxa pe stalp”. Din aceasta cauza, societatile comerciale din parcul industrial care au fost scutite de impozitul de cladire de 1% prin hotarare a Consiliului Local vor fi obligate sa plateasca 1,5% la bugetul de stat.

Sus