Avand in vedere unele afirmatii facute de Sindicatul Garantare si preluate in presa, institutia comunica faptul ca
Programul Prima Casa se desfăşoară în bune condiţii, în conformitate cu prevederile legale, anunţă Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM).
Programul Prima Casa s-a derulat fără întreruperi, astfel că de la începutul anului 2016 au fost acordate peste 1.500 garanții, cu o valoare totală a garanţiilor acordate de peste 133 milioane lei.
Media zilnica a solicitărilor de garantare în luna ianuarie 2016 s-a situat la circa 150, iar în ultima perioada s-au inregistrat peste 240 solicitări de garantare pe zi.
În anul 2016, în cadrul Programului Prima Casa este disponibil un plafon total de garantare în valoare de aproximativ 1,69 miliarde lei.
Toate bîncile participante în program dispun de plafon aprobat şi comunicat potrivit legii, în vederea acordării de credite garantate în cadrul programului.