Oferte locuri de munca top

Posibila stare de incompatibilitate la sefia DRDP Iasi

O posibilă stare de incompatibilitate la șefia Direcției Regionale Drumuri și Poduri Iași a fost sesizată de Sindicatul Drumarilor ”Elie Radu”, care reunește angajați ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Sindicatul susține că există o posibilă incompatibilitate între cele două funcții ale domnului Laicu Ovidiu Mugurel.

Acestea este director general regional al DRDP Iasi și, în același timp, consilier local în Consiliul Local al Municipiului Iași.

Legea nr. 161/2003, prin art. 88, consideră ca fiind incompatibile funcția de director la o societate de interes național care are sediul sau deține filiale în unitatea administrativ-teritorială în care se exercită și funcția de consilier local.

Laicu Ovidiu Mugurel figurează drept consilier local al Municipiului Iași, această calitate fiind dobândită cu ocazia alegerilor locale din septembrie 2020.

Acesta ocupă funcția de director general regional al DRDP Iași din 16 mai 2022, fiind împuternicit prin mandat să reprezinte interesele CNAIR SA din punct de vedere tehnic, juridic, economic si administrativ.

TOPUL DRUMARILOR

Totodată, a încasat venituri aferente acestei funcții retroactiv, de la data de 16 decembrie 2019 (perioada suprapunându-se cu ocuparea funcției de consilier local). Astfel, a fost generată o posibilă stare de incompatibilitate prin încălcarea dispozițiilor legale, susțin reprezentanții Sindicatului Drumarilor.

Într-o situație similară s-a aflat directorul regional DRDP Cluj, iar raportul de evaluare a ANI a fost validat de Curtea de Apel Cluj.

Sindicatul Drumarilor ”Elie Radu” solicită conducerii CNAIR revizuirea persoanei căruia i s-a acordat mandatul de conducere în teritoriu și respectarea legislației!

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie  2022

Sus