Oferte locuri de munca top

Podul peste Tisa, inca un pas

Realizarea podului peste Tisa, care va lega Maramureșul de regiunea ucraineană Transcarpatia, a fost aprobată de administrației publică a județului.

Proiectul prevede încheierea unui parteneriat cu CNAIR, care va susține proiectul prin finanțare de la Programul Operațional Infrastructura Mare, în valoare de 170 de milioane de lei.

Podul peste Tisa, odată finalizat, va realiza o legătură rutieră între Județul Maramureș și Ucraina și va asigura conectivitatea cu coridoarele de transport transeuropene, crescând astfel mobilitatea populației și a schimburilor comerciale de mărfuri.

Podul peste Tisa va fi format din două poduri paralele, cu o distanță de 3 metri între ele, un pod pentru fiecare sens de circulație, având o structură formată din tablier mixt oțel-beton, cu două benzi pe sens și o lungime totală de 261,20 metri.

Ionel Bogdan, președinte CJ Maramureș, a vorbit despre importanța pe care o are realizarea Podului peste Tisa: ”Acest parteneriat strategic pe care l-am aprobat astăzi în cadrul ședinței de Consiliu Județean nu conține realizarea unui studiu de fezabilitate, ci implementarea proiectului strategic «Pod peste Tisa în zona Teplița Sighetu Marmației». Pasul următor este ca în această toamnă, împreună cu CNAIR, să depunem pe SEAP licitația pentru contractul de proiectare cu execuție a acestui proiect strategic pentru județul Maramureș.”

Termenul de realizare va fi de doi ani de zile, de la momentul în care proiectul va fi atribuit, ceea ce înseamnă că în 2022 va putea începe proiectarea, iar în 2023 execuția, speră autoritățile locale.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/septembrie 2021

Sus