Oferte locuri de munca top

Poate sa inceapa semnarea contractelor pentru fonduri din PNRR

Va putea începe semnarea acordurilor de finanțare din cadrul PNR dintre Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și ministerele de reformă pentru fiecare componentă în parte.

Aceasta după ce ieri au fost aprobate normele de aplicare a OUG nr. 124/2021, care stabilește fluxurile financiare din PNRR (fisier atasat).

Dan Vîlceanu, ministrul Fondurilor Europene, explică: „Ulterior semnării acestor acorduri, ministerele pot să își prevadă în bugetul lor sumele, creditele de angajament și creditele bugetare pentru îndeplinirea acestor investiții și reforme, după care evident că și, la rândul lor, ministerele vor semna acordurile de implementare și convențiile de finanțare cu agențiile de implementare cu care lucrează, sau pot semna contracte de finanțare. Deci (…) putem să începem semnarea tuturor documentelor, contractelor și a absorbției de bani din PNRR”.

Normele aprobate vizează modul în care se derulează programarea bugetară a fondurilor necesare implementării reformelor și investițiilor, respectiv fonduri din asistența financiară nerambursabilă și din împrumut aferente PNRR, finanțarea publică națională și TVA.

De asemenea, este vizat inclusiv modul în care sunt cuprinse creditele de angajament și creditele bugetare în bugetele coordonatorilor de reforme și/sau investiții și, respectiv, în bugetele tuturor categoriilor de beneficiari.

Totodată, sunt incluse următoarele prevederi:

* detalierea fluxurile financiare ale sumelor din asistența financiară rambursabilă și nerambursabilă și modul în care aceste sume trebuie reflectate în evidența contabilă, respectiv modalitatea de raportare financiară, precum și cea a mecanismului cererilor de transfer și al cererilor de transfer de fonduri

* prevederi aplicabile responsabililor de implementarea investițiilor specifice locale/structurilor de implementare cu specificarea obligațiilor privind reconcilierea contabilă, inclusiv reconcilierea între înregistrările contabile şi înregistrările din sistemul informatic de management al PNRR aferente operaţiunilor derulate la nivelul responsabililor de implementarea investițiilor specifice locale/structurilor de implementare

* modul de derulare a proiectelor în parteneriat, prin stabilirea condițiilor minime necesare a fi aplicate de către beneficiarii care implementează astfel de proiecte;

* stabilirea conturilor aferente derulării asistenței financiare nerambursabile și împrumutului;

* stabilirea, în sarcina coordonatorilor de reforme și/sau investiții, a termenelor de transmitere a raportărilor precum și a obligației de transmitere a listei achizițiilor.

* stabilirea includerii de către coordonatorii de reforme și/sau investiții, în cadrul contractelor de finanțare încheiate cu beneficiarii, a unor indicatori de proiect care să furnizeze informații relevante pentru măsurarea stadiului de îndeplinire a jaloanelor/țintelor.

 

Descărcați aici Normele PNRR

 

Login Required

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021

Sus