Oferte locuri de munca top

Peste 500 mii mp spatii de retail sunt in planificare sau in constructie

Intențiile de investiții în spații de retail din țara noastră, pentru următorii cinci ani, sunt consistente, în condițiile în care proiecte cu o suprafață de peste 500.000 mp se află în diverse stadii de planificare sau de construcție.

Dezvoltatorii vor adăuga noi scheme de retail sau vor extinde proiectele deja construite în principal în afara Bucureștiului în orașe precum Cluj-Napoca, Iași, Sibiu, Pitești, Bacău sau Galați.

Potrivit datelor Cushman & Wakefield Echinox, dezvoltatorii au livrat anul trecut aproximativ 215.000 mp de spații de retail, în cadrul a 11 proiecte, un nivel record al ultimilor șapte ani.

Din această suprafață, 60% reprezintă parcuri de retail. Orașele care au beneficiat de astfel de investiții au fost Craiova, Alba Iulia, Arad, București, Giurgiu, Vaslui.

În ultimul trimestru din 2023 au fost livrate proiecte de retail cu o suprafață cumulată de 144.000 mp.

Stocul de spații de retail la nivel național se situa la finalul anului trecut la nivelul de 4,45 milioane mp, din care 54% reprezintă facilități de tip mall, 40% parcuri de retail și 6% galerii comerciale.

Chiriile de referință din București s-au stabilizat la nivelul de 80-85 euro/mp/lună, în timp ce pentru orașele secundare – Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Constanta – costurile de închiriere ajung la 50-65 euro/mp/lunp. În același timp, în cele terțiare acestea se situează la 30-35 euro/mp/lună.

”După o perioadă de 3-4 ani în care atenția dezvoltatorilor a fost exclusiv pentru parcurile de retail, acestea cumulând peste 80% din noile livrări și în orașe cu o populație de sub 50.000 de locuitori, în 2023, investițiile s-au mutat în orașe mai mari, tendință care va continua și pe termen mediu.

Retailerii sunt mai exigenți ca niciodată în ceea ce privește spațiile în care își deschid noi magazine, focusul acestora fiiind în special pentru locații prime.

Teren de peste un hectar, pregatit pentru dezvoltari logistice

În acest context, un nou val de dezvoltări de centre comerciale ar putea atrage și un nou val de noi retaileri care să intre în România, dar și reluarea planurilor de expansiune a unora existenți deja pe piața locală, planuri care au fost încetinite de oferta redusă de spații care să acomodeze nevoile acestora”, a declarat Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox.

Proiecte de retail cu livrare în 2024-2025 (selecție)

Proprietate Locație Suprafața (mp) Proprietar/Dezvoltator
Transilvania Mall Cluj – Napoca 130.000 Prime Kapital – MAS Real Estate
Mall Moldova Iasi 130.000 Prime Kapital – MAS Real Estate
Rivus Cluj Cluj – Napoca 115.000 Iulius Group – Atterbury Europe
Prima Shopping Center Sibiu 70.000 Oasis Consulting
Arges Mall Pitesti 51.000 Prime Kapital – MAS Real Estate
Bacau Shopping Mall Bacau 51.000 Prime Kapital – MAS Real Estate
Nhood Resita Resita 35.000 Nhood (Ceetrus)

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023

Revista Arena Constructiilor nov-dec 2023

Sus