Oferte locuri de munca top

Peste 3,2 mld lei, fonduri acordate pentru investitii in retelele electrice

Încă 21 de contracte de finanțarea în cadrul Fondului pentru Modernizare, Program Cheie 3 care ofertă sprijin pentru extinderea și modernizarea rețelei de distribuție a energiei electrice au fost semnate.

Valoarea totală a proiectelor este de 3,21 miliarde de lei și o valoare totală a ajutorului de stat acordat din Fondul pentru modernizare de 2,08 miliarde de lei, a anunțat Sebastian Burduja, ministerul Energiei.

Până la acest moment Ministerul Energiei a asigurat, prin intermediul Fondului pentru Modernizare, finanțarea a 38 proiecte care contribuie la extinderea și modernizarea rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru care valoarea totală a ajutorului de stat se ridică la 2,95 miliarde de lei.

Finanțarea este pentru modernizarea rețelelor de distribuție prin trecerea liniilor electrice aeriene în subteran; creșterea capacității rețelelor de absorbție a noilor prosumatori și a capacităților de producție a energiei regenerabile; digitalizarea rețelelor prin introducerea de contoare inteligente, cu accent pe marile comunități urbane.

Cele 21 contracte au ca scop finanțarea proiectelor depuse în cadrul apelului dedicat de către operatorii concesionari de distribuție a energiei electrice, după cum urmează:

* Rețele Electrice Dobrogea SA –  proiect Creșterea siguranței în alimentare A L.20 KV Manasia, JUD. Ialomiţa, valoarea totală a proiectului – 53.781.934 lei, valoarea finanțare nerambursabilă – 33.048.991 lei;

* Distribuție Energie Electrică SA – proiect Modernizare reţele electrice de distributie energie electrică, comuna Rășinari, jud. Sibiu, valoarea totală a proiectului – 43.407.784 lei, valoarea finanțare nerambursabilă – 27.578.633  lei;

* Delgaz Grid SA – proiect Modernizare si integrare in SCADA stații de transformare din gestiunea Delgaz Grid –  Etapa 1, valoarea totală a proiectului – 253.563.295 lei, valoarea finanțare nerambursabilă – 165.690.665 lei;

* Delgaz Grid SA – proiect Modernizare și integrare în SCADA stații de transformare din gestiunea Delgaz Grid – Etapa 2, valoarea totală a proiectului – 263.441.093 lei, valoarea finanțare nerambursabilă – 172.787.773 lei;

* Rețele Electrice Banat SA – proiect Lucrări de modernizare LEA 20 kV Avicola Berzovia prin trecerea parțială din LEA în LES a rețelei MT, transformarea PT aeriene în PT în anvelopă de beton și modernizarea rețelei LEA JT din localitățile Duleu, Remetea Pogăniș , Valea Mare, Bocșa – strada Binisului, valoarea totală a proiectului – 87.942.577 lei, valoarea finanțare nerambursabilă – 57.739.311 lei;

* Delgaz Grid SA – proiect Modernizare, reabilitare si imbunatatire nivel tensiune in retelele de joasa tensiune din gestiunea Delgaz Grid Etapa 1, valoarea totală a proiectului 331.256.663 lei, valoarea finanțare nerambursabilă – 211.856.760 lei;

* Distribuție Energie Electrică SA – proiect Mărire grad de siguranță stația de transformare 110/20kV Sibiu Nord și închidere buclă 110kV între stațiile Sibiu Sud – Cisnădie – Dumbrava, jud.Sibiu, valoarea totală a proiectului – 237.053.760 lei, valoarea finanțare nerambursabilă – 150.525.658 lei;

* E-Distribuție Banat SA – proiect Modernizare retele electrice in Aradul Nou, valoarea totală a proiectului – 102.984.697 Lei, valoarea finanțare nerambursabilă – 67.401.987 lei;

* Distribuție Energie Electrică SA – proiect Modernizare RED 110kV din zona Smardan-Barbosi-Filesti-Arcelor Mittal și modernizare și integrare în SCADA staţia 110/20/6kV Filești, jud. Galați, valoarea totală a proiectului – 124.941.088 lei, valoarea finanțare nerambursabilă – 76.836.021 lei;

* Rețele Electrice Muntenia SA – proiect Creșterea siguranței în alimentarea cu energie electrică a localității Balotești, prin modernizarea liniilor de MT LEA 20KV Balotești, Radio Săftica, Săftica, Măgura, Ghermănești, Muntenia 1, Muntenia 2, Ana Aslan și injecții noi, jud. Ilfov, valoarea totală a proiectului 198.247.855 lei, valoarea finanțare nerambursabilă – 131.870.379 lei;

* Distribuție Energie Electrică SA, proiect – Implementarea sistemului de măsurare inteligentă a energiei electrice  la nivelul orașelor reședință de judet din zona Transilvania Nord: Cluj- Napoca, Oradea, Zalau, Baia- Mare, valoarea totală a proiectului – 283.048.715 lei, valoarea finanțare nerambursabilă – 184.153.239 lei;

* Distribuție Energie Electrică SA, proiect Implementarea sistemului de măsurare inteligentă a energiei electrice la nivelul orașelor reședintă de județ din zona Transilvania Sud: Brașov, Sibiu, Târgu Mureș, Alba Iulia și Miercurea Ciuc, valoarea totală a proiectului – 274.244.958 lei, valoarea finanțare nerambursabilă – 178.295.015 lei;

* Distribuție Energie Electrică SA, proiect – Implementarea sistemului de măsurare inteligentă a energiei electrice la nivelul orașelor reședintă de județ din zona Muntenia Nord: Galați, Braila, Focșani, Ploiești și Târgoviște, valoarea totală a proiectului – 243.551.476 lei, valoarea finanțare nerambursabilă – 158.122.228 lei;

* Rețele Electrice Dobrogea SA, proiect – Modernizarea retelei electrice de distributie pentru cresterea capacitatii si sigurantei in alimenetarea cu energie electrica a consumatorilor consumatorilor din localitatile Frumusani, Vasilati, Galbinasi, Plataresti si Fundeni, Jud. Calarasi, valoarea totală a proiectului – 162.176.967 lei valoarea finanțare nerambursabilă – 106.736.108 lei;

* Delgaz Grid SA – Proiect de Interes Comun de Modernizare a rețelei de energie electrică – CARMEN (Carpathian Modernization of Energy Network) Volum 1 – Modernizare LEA 110 kV Șișcani – Glăvănești – Bârlad, valoarea totală a proiectului – 82.534.704 lei, valoarea finanțare nerambursabilă – 54.659.623 lei;

* Distribuție Energie Oltenia SA, proiect – Modernizarea stației de transformare 110/20/10 kV Dăbuleni, oraș Dăbuleni, județul Dolj în vederea creșterii gradului de siguranță în exploatare și alimentare cu energie electrică, valoarea totală a proiectului – 77.407.219 lei, valoarea finanțare nerambursabilă – 50.365.689 lei;

* Distribuție Energie Oltenia SA, proiect – Modernizare și integrare în SCADA a stației de transformare 110/20 kV Dragășani, localitatea Drăgașani, județul Vâlcea în vederea creșterii gradului de siguranță în exploatare și alimentare cu energie electrică, valoarea totală a proiectului – 71.006.850 lei, valoarea finanțare nerambursabilă – 46.247.992 lei;

* Distribuție Energie Electrică SA, proiect –Trecerea la 20kV municipiul Moreni și modernizare stație electrică de transformare 110/20/10kV Moreni, județul Dâmbovița, valoarea totală a proiectului – 116.378.091 lei, valoarea finanțare nerambursabilă – 74.134.509 lei;

* Distribuție Energie Oltenia SA, proiect – Extindere rețele electrice de distribuție de joasă tensiune în comunele Șimian și Obârșia Cloșani și creșterea eficienței energetice și creșterea calității energiei distribuite clienților prin modernizare posturi de transformare, rețea joasă tensiune și branșamente aferente comunei Șimian, județul Mehedinți, valoarea totală a proiectului – 57.966.572 lei, valoarea finanțare nerambursabilă – 37.685.806 lei;

* Distribuție Energie Oltenia SA , proiect – Modernizare și introducere în SCADA a stației de transformare 110/20kV Rogojelu, oraș Rovinari, județul Gorj în vederea creșterii gradului de siguranță în exploatare și alimentare cu energie electrică, valoarea totală a proiectului – 91.410.389 lei, valoarea finanțare nerambursabilă – 59.048.968 lei;

* Rețele Electrice Banat SA, proiect – Modernizare retele de distributie in Orasul Geoagiu, Geoagiu Bai si localitatile: Aurel Vlaicu, Bozes, Cigmau, Homorod, Mermezeu-Valeni, Renghet, Poienari si Valeni, valoarea totală a proiectului – 57.790.908 lei, valoarea finanțare nerambursabilă – 36.936.171 lei.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023

Revista Arena Constructiilor nov-dec 2023

Sus