Consiliul Judeţean Brăila a prevăzut un buget de 71 de milioane de lei, adică peste 16 milioane de euro, pentru cheltuieli în secţiunea de dezvoltare a judeţului.
Cei mai mulţi bani merg către domeniul “Sănătate”, secţiune care beneficiază de peste 37 de milioane de lei pentru dezvoltare. Astfel Spitalul Judeţean de Urgenţă va primi peste 31 de milioane de lei la care se adaugă alte 5 milioane de lei, contribuţia CJ la proiectul “Construcţie Secţia cardiologie şi pediatrie din cadrul spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila”.
Printre proiectele de pe lista CJ Brăila se numără “Reabilitare construcţii şi instalaţii Sala Polivalentă Danubius”, reabilitarea internatului pentru medici rezidenţi. Serviciile de proiectare şi documentaţiile de urbanism primesc peste 2 milioane de lei pentru dezvoltare.
De asemenea, cheltuielile de capital pentru secţiunea Drumuri şi poduri se ridică la peste 3 milioane de lei.
Cheltuielile de funcţionare în anul 2015 sunt ceva mai mari decât cele de dezvoltare fiind estimate la peste 82 de milioane de lei.