Oferte locuri de munca top

Perioada de înscriere la programul “fabrici de reciclare” a fost  prelungită

Prima rundă de atragere de fonduri în cadrul programului ”Fabrici de reciclare”, finanțat din PNRR, a fost prelungită cu încă o lună, a anunțat Administrația Fondului de Medi.

Astfel, noua perioadă de depunere a proiectelor se va încheia la 11 octombrie 2024, ora 23:59.

Prin acest program au fost alocate fonduri europene de aproximativ 220 de milioane de euro prin PNRR pentru construirea fabricilor de reciclare a deșeurilor.

Administrația Fondului pentru Mediu a publicat pe 18 martie 2024, un nou ghid specific privind condiţiile de accesare a fondurilor europene pentru acest program.

Perioada alocată pentru depunerea proiectelor a fost inițial până pe 16 august 2024, ora 23:59. Apoi, înscrierile au fost amânate până la 13 septembrie.

Astăzi a avut loc a doua prelungire a termenului limită, după modificarea ghidului.

Valoarea maximă eligibilă a ajutorului de stat acordat în cadrul unui proiect este de 8,4 milioane  euro, iar valoarea minimă eligibilă care poate fi solicitată în cadrul proiectului este de 500 mii euro.

Beneficiarul ajutorului trebuie să asigure o contribuţie financiară de cel puţin 25% din costurile

eligibile, ceea ce limitează la maximum 75% intensitatea ajutorului de stat regional.

În situația în care ajutorul de stat regional este mai mic de 75%, beneficiarul va asigura o contribuție

financiară până la atingerea procentului de 100% a cheltuielilor eligibile.

Cererile de finanțare în cadrul acestui program se depun prin intermediul aplicației informatice disponibile la link-ul  https://proiecte.pnrr.gov.ro/#/home.

Obiectivul programului este construirea a cel puțin 26 de instalații de reciclare a deșeurilor ce ar trebui să fie puse în funcțiune până la 30 iunie 2026.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/septembrie 2024

Revista Arena Constructiilor septembrie 2024

Sus