Mai mulți parlamentari PNL vor să modifice Legea privind performanța energetică a clădirilor și au inițiat o nouă propunere legislativă (fișier atașat la finalul știrii).
Aceștia propun, printre altele, ca în cazul clădirilor nerezidențiale noi, precum și în cazul renovării majore a clădirilor nerezidențiale, altele decât cele deținute și ocupate de întreprinderi mici și mijlocii și care au mai mult de 10 locuri de parcare, investitorii/proprietarii acestora, după caz, să fie obligați să instaleze cel puțin un punct de reîncărcare pentru vehicule electrice, precum și tubulatura încastrată pentru cablurile electrice pentru cel puțin 20% din locurile de parcare prevăzute, pentru a permite instalarea, într-o etapă ulterioară, a punctelor de reîncărcare pentru vehicule electrice.
De asemenea, parlamentarii PNL propun ca prin certificatul de urbanism emis de primărie în vederea obținerii autorizației de construire să se solicite un raport de conformare nZEB care să ateste încadrarea consumului total de energie primară în nivelurile prevăzute în Metodologia de Calcul a Performanței energetice a Clădirilor 2022 – Mc001.
Este propusă o nouă definiție a clădirii cu consum de energie aproape egal cu zero. Astfel, aceasta ar trebui să aibă consumul de energie acoperit în proporție de minimum 30%, cu energie din surse regenerabile amplasate la fața locului sau în apropiere.
Propunerea vizează și extinderea sferei contravențiilor în domeniu și majorarea amenzilor.
Totodată, ar urma să fie introdusă noțiunea de raport de conformare pentru clădirea al cărei consum de energie este aproape egal cu zero (nZEB), completarea informațiilor cuprinse în certificatul de performanță energetică luând în considerare stabilirea clasei de performanță energetică în funcție de consumul specific de energie primară și cantitatea de emisii echivalent CO2.
Ar urma să fie completate tipurile de funcțiuni ale clădirilor și indicatorii de performanță, precum și tipurile de clădiri pentru care nu sunt obligatorii sau nu se aplică cerințele minime de performanță energetică.
Inițiatorii au în vedere ca pe lângă obligativitatea respectării cerințelor minime de performanță energetică, să se solicite, tot prin certificatul de urbanism, în vederea obținerii în condițiile legii a autorizației de construire pentru executarea lucrărilor de construcții, și întocmirea unui studiu privind fezabilitatea din punct de vedere tehnic, economic și al mediului înconjurător a utilizării sistemelor alternative de înaltă eficiență.
Certificatele preliminare elaborate înainte de recepția la finalizarea lucrărilor, ca simulare a performanței energetice astfel încât să vină în ajutorul proiectanților și/sau constructorilor, vor fi provizorii și nu vor fi descărcate cu număr unic în baza de date a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Descărcați aici
Citiți revista Arena Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023