Oferte locuri de munca top

Oradea: Se pregateste licitatia pentru lucrarile la Podul Ferdinand

2000.jpg Primaria Oradea va demara in perioada urmatoare licitatia pentru lucrarile de reabilitare a Podului Ferdinand.
Investitia a fost anuntata de primarul Ilie Bolojan la inceputul acestui an, Consiliul Local aproband indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investitie Reabilitare pod Piata Unirii peste raul Crisul Repede in sedinta sa de la sfarsitul lunii ianuarie. Conform acestui proiect, lucrarile de reabilitare a podului ar tine 6 luni, iar valoarea totala a acestei investitii ar fi de 1,67 milioane euro.
In procesul de intocmire a proiectului s-a acordat o importanta deosebita arhitecturii podului care va contribui la aspectul celor mai importante piete din oras, Piata Unirii si Piata Ferdinand.
Initial, lucrarile urmau sa fie efectuate concomitent cu reabilitarea Pietei Unirii. Conform expertizei realizate de firma Aquacons SRL, podul se afla intr-o stare nesatisfacatoare, astfel ca se impune realizarea lucrarilor de reabilitare cat mai curand posibil.
Studiul efectuat cu privire la starea acestuia a evidentiat degradarile si defecte care impun remedierea lor grabnica: partea carosabila si imbracamintea de pe trotuare prezinta degradari multiple, gropi, fagase, parapetele pietonale au fisuri si crapaturi, gurile de scurgere sunt infundate, cu tuburile de prelungire corodate, in zonele de rezemare a tablierului central sunt degradari datorate infiltrarilor de apa cauzate de degradarile rosturilor etc.
Podul Ferdinand a fost construit in anul 1954, iar de atunci nu a fost supus reparatiilor capitale. In prezent, administratia locala lucreaza la intocmirea actelor pentru procedura de achizitie a lucrarii, urmand ca, dupa incheierea procedurii, sa inceapa lucrarile de reabilitare a podului.

Sus