Oferte locuri de munca top

OMV Petrom preia trei producatori de energie regenerabila

Trei firme care activează în domeniul producției de energie regenerabilă ar urma să fie preluate de către OMV Petrom SA, alături de RES Terranet Holding SRL.

În prezent, Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care acestea intenționează să preia firmele Tenersolar Park SRL, Enerintens Solar SRL și CIL PV Plant SRL.

Cele trei frime se ocupă cu producția de energie electrică, fiind societăți de proiect care urmăresc dezvoltarea a patru parcuri eoliene și un parc fotovoltaic, care vor fi construite în zona de sud a României.

Grupul OMV Petrom este activ în industria energetică, de la explorarea și producția de țiței și gaze naturale, până la rafinare și distribuția de carburanți și, mai departe, la generarea de energie electrică, precum și comercializarea gazelor naturale și a energiei electrice.

RES Terranet Holding SRL este o societate de tip holding care deține participații în cadrul mai multor firme din România active în dezvoltarea, generarea, comercializarea, furnizarea și gestionarea activelor în domeniul energiei regenerabile.

În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această tranzacție trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei, care o va evalua în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2024

Revista Arena Constructiilor iulie-august 2024

Sus