Oferte locuri de munca top

Normative noi in domeniul constructiilor dupa 19 ani

Primele normative noi în domeniul construcțiilor după 19 ani, au fost anunțate de Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

În 2002 au fost modificate regulile privind construcția de locuințe, de atunci nu a fost actualizată nicio prevedere privind construcțiile.

Noile reglementări adoptate privesc construcția de creșe.

Ministrul dezvoltării a subliniat că a fost nevoie de noi reglementări, pentru că normativa în vigoare de 24 de ani nu reflecta realitatea de astăzi. Noua reglementare va fi mai simplă, mai ușor de aplicat și va garanta creșe sigure în caz de incendiu. Ministerul Dezvoltării va demara, încă în acest an, construcția noilor creșe conform Programului de Guvernare, astfel a fost necesară și urgentă actualizarea normativelor din acest domeniu. Scopul este să construim creșe moderne, pe baza unor reglementări moderne”, a spus Cseke Attila.

Reglementările în vigoare, de 79 de pagini, au fost reduse la 28 și acordă posibilitatea – cu respectarea tuturor criteriilor și prevederilor – amplasării creșelor în cadrul unor clădiri de birouri, acolo unde numărul de angajați și copii justifică acest lucru.

Pe lângă elementele specifice legate de urbanism, arhitectură, rezistență și securitate, noua reglementare va conține ”prevederi privind eficiența energetică din surse regenerabile”, se arată în comunicatul de presă al ministerului.

Totodată, noua reglementare va asigura 5-10 mp/copil spațiu de joacă în aer liber, un cabinet medical de cel puțin 16 mp în clădire și cel puțin 8 mc de aer/copil în fiecare spațiu de joacă și dormitor.

Noua reglementare va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie 2021

Sus