La peste 165 milioane de lei, fără TVA, a fost estimată valoarea proiectului de modernizare a Depoului Dacia din Municipiul Iași.
Acest proiect intră într-o nouă etapă, întrucât consilierii locali vor analiza azi proiectul de hotărâre privind aprobarea Studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico – economici pentru acest important obiectiv de investiții, la care se adaugă zona de acces depou – Pod peste pârâul Rediu, Strada Strămoșilor și Rond Dacia.
Depoul CTP din zona Dacia va fi modernizat în baza unei finanțări realizate (parțial) prin creditul contractat în anul 2020 de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
În urma realizării proiectului sunt așteptate următoarele rezultate:
* reproiectarea fluxurilor și funcțiunilor la nivelul depoului pentru asigurarea unei exploatări optime și eficiente;
* asigurarea fluxului de circulație pe moduri de transport la nivel de depou și la nivelul străzii de acces;
* realizarea unei stații intermodale, în rondul Dacia;
* asigurarea întreținerii, reviziei și reparației vehiculelor noi, recent achiziționate, conform cerințelor cărților tehnice și cu echipamente adecvate;
* realizarea infrastructurii de depozitare adecvată a vehiculelor din punct de vedere tehnic, operațional și de mediu;
* asigurarea continuității serviciului de transport în faza modernizării depourilor;
* crearea condițiilor de dezvoltare a serviciului de transport public, atât din punct de vedere al calității, cât și al cantității, prin integrarea rețelei de transport public urban cu rețeaua de transport public la nivel metropolitan;
* rezolvarea repercusiunilor negative asupra calității spațiului urban (vibrații, poluare fonică, poluare atmosferică etc.) legate de actualul amplasament al depozitelor;
* contribuția la dezvoltarea transportului public în contextul unei strategii mai generale de promovare a mobilității urbane durabile;
* digitalizarea activităților la nivel de depou prin implementarea soluțiilor specifice de tip DMS, BSM etc.
Totalul suprafeței pe care se va interveni este de 55.219 metri pătrați.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021