Oferte locuri de munca top

Micii investitori se orienteaza catre imobiliare

1559.jpg Micii investitori se orienteaza spre piata imobiliara, sustin reprezentantii ansamblului Cosmopolis, acolo unde anul acesta s-au vandut 25 de locuinte micilor intreprinzatori.
„Am sesizat ca investitorii s-au intors in piata imobiliara si am decis sa lansam un produs care sa li se adreseze. Nu vorbim de un numar la fel de ridicat ca in perioada 2005-2008 dar exista persoane care dispun de resurse financiare si care doresc o investitie sigura, o investitie care sa le aduca un randament anual superior celui oferit de, spre exemplu, un depozit bancar”, a declarat Gabriel Voicu, director New Homes division in cadrul Coldwell Banker Affiliates of Romania, dezvoltatorul proiectului rezidential Cosmopolis.
Potrivit programului lansat de companie primul an de chirie este garantat in cazul in care cumparatorul nu gaseste chiriasi, insa toate apartamentele cumparate au fost inchiriate cu preturi intre 300 si 550 de euro.
Majoritatea investitorilor au cumparat 2-3 apartamente si cea mai mare tranzactie a fost de 6 apartamente. Despre profilul cumparatorilor din programul „Business la cheie” reprezentantii companiei precizeaza: „Acesti cumparatori sunt antreprenori sau persoane care ocupa functii de management, care au economii sau au realizat recent diferite tranzactii”.
Anul acesta Coldwell Banker anunta investitii de 18 milioane de euro in Cosmopolis pentru finalizarea a 400 de apartamente si amenajarea lacului din apropierea ansamblului, construirea unui ponton si unei plaje, unei piscine, unui bar si mai multor terenuri sportive. Astfel la finalul lui 2014 ansamblul va numara 1.700 de locuinte si aproximativ 3.000 de locuitori.

Sus