Solplanet x AeroFix

Max Bögl va remedia deficiențele de la Aeroportul Sibiu

avion OtopeniToţi factorii implicaţi în realizarea proiectului de extindere şi modernizare a Aeroportului Internaţional Sibiu şi-au dat mâna şi au semnat în această lună două protocoale care cuprind măsurile care vor fi adoptate pentru realizarea lucrărilor de refacere şi a altor lucrări necesare în vederea efecturării recepţiei finale, precum şi măsurile de soluţionare a problemei tehnice privind alimentarea de rezervă a sistemului de balizaj.

Cu această ocazie Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, a precizat: „Consider că după finalizarea lucrărilor, numărul companiilor aeriene interesate să opereze pe Aeroportul Internaţional Sibiu va creşte, aspect pentru care atât conducerea Consiliului Judeţean Sibiu, cât şi a Aeroportului Sibiu manifestă o preocupare asiduă.

Astfel, peste numai câteva zile, respectiv la 1 iulie, firma Max Bögl s-a obligat să înceapă lucrările de remediere conform proiectului tehnic şi să le finalizeze în termen de trei luni. Totodată, în urma identificării motivelor nefuncţionalităţii generatorului care asigură alimentarea de rezervă a sistemului de balizaj, s-a stabilit că remedierea va fi rezolvată tot de către Max Bogl.

Sus