Oferte locuri de munca top

Mari proiecte de reabilitare conducte de termoficare primesc finantare

Șase contracte de finanțare ce vizează susținerea implementării proiectelor în domeniul termoficării au fost semnate.

Valoarea lor totală este de 871,87 milioane de lei, din care valoarea totală a finanțării din Fondul pentru Modernizare este de 521,71 milioane de lei, după cum a explicat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

Au fost semnate contracte de finanțare pentru următoarele proiecte:

Municipiul Ploiești – „Reabilitare rețele termice aferente SACET Ploiești, pentru creșterea eficientei energetice în alimentarea cu căldura urbană – Etapa I”, cu o valoare totală a proiectului de 286 milioane de lei și o valoare a finanțării din Fondul pentru modernizare de 178,25 milioane de lei;

Municipiul Cluj-Napoca – „Retehnologizarea procesului de producere, transport și distribuție a energiei termice în SACET Cluj-Napoca, în vederea creșterii eficienței energetice și reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră CO2 – Centrală Termică de Zonă (C.T.Z.) Someș Nord reconfigurată ”LOTUL 2 – Insula de energie 1, 3, 4 Pata, inclusiv rețelele de distribuție aferente, Volumul 1 – rețele de transport și distribuție – Insula de energie Pata” , cu o valoare totală a proiectului de 82,46 milioane de lei și o valoare a finanțării din Fondul pentru modernizare de 50,8 milioane de lei;

Municipiul Cluj-Napoca – „Retehnologizarea procesului de producere, transport și distribuție a energiei termice în SACET Cluj-Napoca, în vederea creșterii eficienței energetice și reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră CO2 – Insule de energie ”Lot 2 – Insula de energie CT 16 Mănăștur – CT 17 Mănăștur, inclusiv rețelele de distribuție aferente, Volumul 1: Studiu de fezabilitate Rețele de transport și distribuție – Insula de energie Mănăștur”, cu o valoare totală a proiectului de 34,79 milioane de lei și o valoare a finanțării din Fondul pentru modernizare de 21,22 milioane de lei;

Municipiul Cluj-Napoca – „Retehnologizarea procesului de producere, transport și distribuție a energiei termice în SACET Cluj-Napoca, în vederea creșterii eficienței energetice și reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră CO2 – Insule de energie  Lot 1 – Insula de energie CT 11 Gheorghieni – CT 12 Gheorghieni, inclusiv rețelele de distribuție aferente; Volumul 1: Studiu fezabilitate Rețele de transport și distribuție – Insula de energie Gheorghieni”, cu o valoare totală a proiectului de 34,92 milioane de lei și o valoare a finanțării din Fondul pentru modernizare de 21,33 milioane de lei;

Municipiul Oradea – „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul Municipiului Oradea pentru perioada 2009 – 2028 în scopul conformării la legislația de mediu și creșterii eficienței energetice – Etapa a IV-a”, cu o valoare totală a proiectului de 375,13 milioane de lei și o valoare a finanțării din Fondul pentru modernizare de 216,64 milioane de lei;

Comuna Sânmartin – „Modernizarea sistemului de termoficare în comuna Sânmartin”, cu o valoare totală a proiectului de 58,55 milioane de lei și o valoare a finanțării din Fondul pentru modernizare de 33,45 milioane de lei.

Ministerul Energiei sprijină activ implementarea proiectelor de dezvoltare urbană în domeniul energiei, care să aducă beneficii cetățenilor, precum: îmbunătățirea confortului termic în locuințe, reducerea facturilor la energie, creșterea calității vieții în general și, nu în ultimul rând, crearea de orașe mai curate, mai eficiente energetic și mai prietenoase cu mediul.

„Investițiile în modernizarea sistemelor de termoficare vor aduce multiple beneficii, printre care: optimizarea consumul de energie termică, reducerea costurilor de încălzire pentru consumatori, diminuarea poluării și îmbunătățirea calității aerului, creșterea siguranței în exploatarea instalațiilor, sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024

Revista Arena Constructiilor noiembrie-decembrie 2024

Sus