Oferte locuri de munca top

La mulți ani, tuturor, și succes în activitatea dumneavoastră!

Marcel Ciolacu,

prim-ministrul României, președintele Partidului Social Democrat

Marcarea Zilei Naționale a Constructorului reprezintă un gest de firească recunoaștere a importanței unui sector devenit pilon strategic pentru dezvoltarea țării, prin volumul de investiții pe care le atrage și prin contribuția în creștere la PIB-ul economiei românești.

Din poziția de prim-ministru, dar și ca simplu cetățean al acestei țări, nu pot decât să mă bucur văzând numărul în creștere al șantierelor de construcții, în toate zonele de infrastructură, mai ales că vorbim și despre capacitatea de care dau dovadă constructorii români de a lucra la nivelul de exigență al celor mai noi standarde în domeniu și de a-și asuma finalizarea la termen a unor obiective uneori extrem de complexe. V-am transmis și cu alte ocazii, ori de câte ori am avut prilejul de a interacționa cu reprezentanți ai acestui sector, faptul că sunt mândru de tot ceea ce ați reușit în ultimul timp, spulberând practic prejudecățile celor care susțineau că firmele românești nu ar fi capabile să construiască autostrăzi, școli, spitale, stadioane sau alte infrastructuri de utilitate publică.

Iată că ați dovedit că se poate! Și, foarte important, prin această implicare ați reușit să contribuiți cu 8% la PIB-ul anual al României, o pondere care a crescut de la an la an, ceea ce a făcut ca acest sector al construcțiilor să se transforme treptat într-un veritabil motor al economiei românești. Avem la ora actuală un ritm fără precedent al investițiilor, iar în ultimii doi ani România a avut, pentru prima oară în ultimii 30 de ani, o creștere economică bazată pe investiții, iar lucrul acesta se datorează în mare parte sectorului construcțiilor.

Avem perspective reale de a continua în ritmul acesta prin marile obiective de investiții incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență și prin alte programe de finanțare nerambursabile, orientate spre dezvoltarea și modernizarea rețelei naționale de infrastructură rutieră și feroviară, eficientizarea energetică a clădirilor și consolidare seismică – lucrări care țin de sectorul construcțiilor și pe care Guvernul este ferm angajat să le susțină asigurând cofinanțările de care este nevoie de la bugetul de stat. Provocarea este să atragem și să folosim transparent și eficient finanțarea pe care România o are alocată în exercițiul financiar european actual și prin PNRR.

Să construim înseamnă dezvoltare și locuri de muncă, mai ales dacă ținem cont că sectorul construcțiilor este la ora actuală cel mai mare angajator din România, de la forță de muncă necalificată, până la specialiști pregătiți la cel mai înalt nivel din punct de vedere al progresului tehnologic. Și din punctul acesta aveți un sprijin ferm din partea mea și a întregului Guvern, prin măsurile pe care le-am luat și finanțările însumând circa 1 mld. de euro pe care le-am alocat pentru dezvoltarea învățământului dual – soluția prin care putem contribui inclusiv în zona de construcții cu pregătirea de personal calificat.

Munca dumneavoastră, a celor care vă desfășurați activitatea în acest sector al economiei românești, este una plină de responsabilitate, foarte complexă și chiar foarte dificilă, dacă ne gândim la condițiile de muncă de șantier.

Vă admir pentru ceea ce faceți și mă bucur să mă alătur celor care vă adresează felicitări, cu prilejul Zilei Naționale a Constructorului!

La mulți ani, tuturor, și succes în activitatea dumneavoastră!

Mesaje cu urari pentru Ziua Constructorului

Ziua Constructorului  – 14 Septembrie 

Sus