Construcțiile și tranzacțiile imobiliare se numără printre domeniile în care au fost înregistrate cele mai semnificative majorări de capital în 2013, valoarea acestora ridicându-se la 476 milioane euro. Cu toate aceste în domeniile construcţiilor şi tranzacţiilor imobiliare pierderile au excedat profiturile: 335 milioane euro profit, 662 milioane euro pierderi, potrivit unui raport publicat de Banca Naţională de României.
În majoritatea domeniilor de activitate economică în care investiţiile străine directe au pondere importantă se constată majorări ale participaţiilor la capital în întreprinderile investiţie străină directă, ceea ce semnifică continuarea procesului investiţional în anul 2013.
Construcţiile şi imobiliarele se numără printre cele câteva domenii de activitate care au beneficiat de finanțări importante pe calea creditului mamă – fiică, trageri de 1,21 miliarde euro. Totuşi tragerile de noi credite de la investitorii străini direcți au fost acoperite sau chiar depășite de rambursările de credite primite, aflate în sold.
Alte domenii ce au înregistrat importante majorări de capital au fost: industria prelucrătoare (944 milioane euro), mijloacele de transport (336 milioane euro), intermedierile financiare şi asigurările (431 milioane euro) și comerțul (332 milioane euro).
Pierderi importante s-au constatat în domeniile: metalurgia (156 milioane euro profit, 326 milioane euro pierderi) şi intermedierile financiare şi asigurările (504 milioane euro profit, 599 milioane euro pierderi).
În anul 2013 fluxul net de investiţii străine directe s-a ridicat la 2,7 miliarde euro.
Din această sumă aportul la capitalurile proprii ale investitorilor străini direcţi în întreprinderile investiţie străină din România a fost de 2,4 miliarde euro.
Valoarea creditului primit de întreprinderile investiţie străină directă de la investitorii străini direcţi s-a ridicat la suma de 285 milioane euro, reprezentând 10,5% din fluxul net al investiţiilor străine directe. În 2012 creditul net a fost de 1,343 miliarde euro. Soldul final al investiţiilor străine directe la 31 decembrie 2013 a înregistrat nivelul de 59,96 miliarde euro.