Oferte locuri de munca top

Mai putine fonduri pentru controlul calitatii in constructii

De parcă ar fi asigurate toate resursele financiare necesare pentru ca Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) să poată controla aplicarea prevederilor privind calitatea în construcții, această instituție urmează să suporte o reducere a veniturilor.

Oficialii Ministerului Transporturilor s-au gândit să redirecționeze unele fonduri de la ISC spre ”lucrările de întreținere a rețelei existente, dar și pentru noile investiții în infrastructura de transport de interes național”.

Cu banii economisiți de la controlul calității construcțiilor sunt finalizate mai repede autostrăzile

Bugetul alocat pentru plata taxelor către ISC va fi utilizat pentru implementarea efectivă a lucrărilor de transport de interes național, ”ceea ce ar putea conduce inclusiv la o finalizare într-un termen mai scurt a acestora”, susțin oficialii Ministerului Transporturilor.

Astfel, potrivit unui proiect de OUG, Inspectoratul de Stat în Construcții ar urma să nu mai primească cota de 0,5% din valoarea lucrărilor de infrastructură de transport de interes național. De asemenea, pentru aceleași tipuri de lucrări nu va mai fi percepută cota de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate.

În legislația actuală este instituită obligația de plată a unor taxe către Inspectoratul de Stat în Construcții, respectiv o cotă de 0,5% din valoarea, fără TVA, a lucrărilor pentru realizarea construcţiilor noi şi a lucrărilor de intervenţie la construcţiile existente pentru care se emit, în condiţiile legii, autorizaţii de construire/desfiinţare și o cota de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate.

Singurele excepții de la obligativitatea plății taxelor către Inspectoratul de Stat în Construcții, pentru lucrările aferente infrastructurii de transport de interes național sunt cele prevăzute în Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesare realizării unor obiective de interes național, județean și local, care se aplică exclusiv acelor lucrări care sunt cuprinse în coridorul de expropriere, și în Legea nr. 50/1991, care se aplică lucrărilor de intervenție în primă urgență.

Dacă vor fi aprobate, dispoziițiile vor fi aplicate pentru lucrările de infrastructură de transport de interes național pentru care procedura de recepție la terminarea lucrărilor nu a fost inițiată.

Se pare că pentru ținta autostrăzilor va fi afectat întreg sistemul național de control al calității în construcții, care și așa este destul de precar.

Blocuri cu 13 niveluri, in autorizare in Bucuresti

Modificarea legislativă propusă

Art. I. –  Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din data de 30 septembrie 2016 se completează după cum urmează:

1.După alin. (1) al articolului 43 se introduce un nou alineat, respectiv, alin. (11), cu următorul cuprins:

”(11) Prin excepție de la prevederile alin. (1) pentru lucrările de infrastructură de transport de interes național nu se percepe cota de 0,5% din valoarea, fără TVA, a lucrărilor pentru realizarea construcţiilor noi şi a lucrărilor de intervenţie la construcţiile existente pentru care se emit, în condiţiile legii, autorizaţii de construire/desfiinţare.”

Art. II. – Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din data de 13 octombrie 2004 se completează după cum urmează:

1.După alin. (1) al art. 30 se introduce un nou alineat, respectiv alin. (11), cu următorul cuprins:

”(11) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru lucrările de infrastructură de transport de interes național nu se percepe cota de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate.”

Art. III. – Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se aplică pentru lucrările de infrastructură de transport de interes național pentru care procedura de recepție la terminarea lucrărilor nu a fost inițiată.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/mai 2021

 

Sus