Oferte locuri de munca top

Locuinte noi in Bucuresti si imprejurimi

Peste 8.000 de case și apartamente se află în acest moment în diferite faze de dezvoltare și ar urma să fie finalizate în 2024 și 2025, în funcție de respectarea graficelor de construire, dar și de ritmul de recepție a unităților rezidențiale finalizate, potrivit raportului realizat de SVN Romania.

Zona de nord a Bucureștiului va atrage și în anul curent cel mai mare număr de locuințe care ar putea fi livrate, cu circa o treime din ofertă.

Nordul orașului a devenit anul trecut cel mai important pol de dezvoltare din București.

După ce zona de vest a dominat în ultimii ani harta livrărilor de locuințe din Capitală, circa 22% din locuințele noi care ar putea fi terminate în acest an în oraș și împrejurimi sunt amplasate aici.

Estul ar putea atrage aproximativ 17,5% din livrări, iar zona de sud circa 15,6%.

Structura ofertei noi nu va înregistra schimbări semnificative în 2023.

Aproximativ 54% din locuințele care ar urma să fie finalizate în acest an în București și împrejurimi țintesc segmentul mass market.

Concomitent, circa 41% din oferta nouă din acest an țintește segmentul middle market.

Segmentul premium și de lux va înregistra în 2023 cele mai bune rezultate de livrări din ultimii ani, cu un nivel estimat la circa 800 de locuințe, sau aproximativ 4,4% din oferta nouă.

Costuri mai mari pentru amenajari interioare, in Capitala

”Oferta de locuințe noi se restrânge, atât ca urmare a noului context macroeconomic cât și a regimului urbanistic dificil, însă scăderea nu este atât de semnificativă pe cât ne-am fi așteptat. Considerăm că dobânzile vor atinge un platou în curând – deja cele de pe segmentul ROBOR sunt cu peste 1% mai reduse față de vârful din toamnă – iar în analizarea rezultatelor de tranzacții, care sunt în scădere, trebuie să avem în vedere că vânzările de case și apartamente din București și împrejurimi au crescut cu peste 56% în ultimii trei ani, față de nivelul pre-pandemic, potrivit statisticilor oficiale”, a declarat Andrei Sârbu, CEO SVN Romania.

Numărul de case livrate în București și împrejurimi ar putea fi mai mic anul acesta decât anul trecut.

Aproximativ 19.000 de case și apartamente ar putea fi livrate, mai puține cu aproximativ 11% mai mic față de anul trecut când au fost finalizate 21.328 de locuințe în oraș și împrejurimi.

Recordul de livrări a fost stabilit în 2021, cu 22.010 locuințe finalizate.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/ martie  2023

Sus