Oferte locuri de munca top

Locuinte ANL vor fi in special pentru medici si profesori

Tinerii specialiști din sănătate sau învățământ vor putea închiria locuințe realizate strict cu acest scop de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), potrivit unor prevederi ce urmează să fie aprobate astăzi de Guvern.

Aceleași prevederi vor stabili că ANL va întocmi şi va supune aprobării Ministerului Dezvoltării lista cu locuinţele pentru tineri, propuse a fi finanţate în anul următor, cu detalierea distinctă a locuințelor destinate închirierii în mod exclusiv tinerilor specialiști din sănătate sau învățământ.

Actualul format de documente nu permite evidențierea locuințelor pentru tineri, destinate închirierii exclusiv specialiștilor din sănătate și/sau învățământ, astfel că se impune stabilirea unor modele clare din care să reiasă tipurile de investiții cu corespondent în Programul de Guvernare, asumat de Guvernul României. În acest fel, indicatorii se pot raporta atât fizic, cât și valoric pentru tipurile de investiții cuprinse în Programul de Guvernare.

De asemenea, vor fi solicitate autorităților publice locale/centrale note justificative pentru fundamentarea realizării investiţiilor prin care se vor stabili necesitatea şi oportunitatea realizării construcţiilor de locuinţe.

Acestă modificare este necesară întrucât foarte multe autorități publice locale solicită realizarea de locuințe pentru tineri fără o analiză temeinică, la nivelul localității, a componentei demografice și socio-economice, dar și fără să existe o corelare între prevederile documentației de urbanism existente și alte programe de dezvoltare urbană/rurală.

Executivul susține că dezvoltarea construcţiei de locuinţe finanțate prin programul de construcții locuințe pentru tineri, chiar dacă ocupă un segment redus din piața imobiliară, poate conduce la revigorarea societăţilor comerciale având ca principal obiect de activitate proiectarea obiectivelor de investiţii în domeniul locuinţelor şi execuţia de lucrări de construcţii.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2021

Sus